Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confruntare Gorj - Hunedoara pe tema poluării râului Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 27 martie 2013 ·

Prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, a declarat luni că va organiza o întâlnire cu omologul său din Hunedoara, pentru soluţionarea problemei gunoaielor de pe Jiu. Șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, Teodor Popescu, a fost cel care a cerut intervenţia prefectului Teodorescu. Teodor Popescu, șeful SGA Gorj, a declarat că în această perioadă au fost demarate lucrările de salubrizare a cursurilor de apă de pe teritoriul județului, în vederea prevenirii unor situații de urgență. Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă reprezentanții SGA Gorj este poluarea râului Jiu, mai ales în zona barajului. „Autorităţile din Hunedoara ar trebui să nu mai polueze Jiul. Acţiunile de strângere a deşeurilor pe Jiu sunt făcute în zadar, întrucât primăriile din judeţul vecin, Hunedoara, aruncă gunoaiele tot timpul în râu, iar poluarea ajunge din nou la noi. Sunt tone și tone de deșeuri zilnic sau săptămânal pe Jiu. Dacă nu va exista colaborare, în următoarea perioadă Gorjul s-ar putea confrunta cu inundaţii de-a lungul Jiului din cauza gunoaielor acumulate pe albia râului“, a spus Teodor Popescu, șeful SGA Gorj.

Poluare şi pe râurile din comune

Nu numai Jiul este poluat cu peturi şi alte deşeuri. Inspectorii de la Serviciul de Gospodărire a Apelor au depistat depozite mari de gunoi la poduri, podețe și pe malurile apelor și în albiile cursurilor de apă din Aninoasa şi Scoarţa. De asemenea, în localitatea Schela au fost depistate mai multe depozite necontrolate de deșeuri. „Pe raza a 21 de primării din Gorj s-au depistat depozite de deșeuri minore pe cursurile de apă, pe malurile râurilor, în secțiunile de scurgere a podețelor și podurilor. Printre aceste localități menționăm: Hurezani, Tismana, Bumbești-Pițic, Stoina, Mătăsari, Runcu, Peștișani, Motru, Ciuperceni, Telești, Câlnic. Primăriile verificate au început acțiunile de c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii, despre boala x: Nu putem discuta de o alertă de sănătate care să pună pe jar autorităţile din alte ţări, nu e niciun motiv să speriem populaţia din România/ Ce spune INSP despre sindromul acut febril înregistrat în Congo

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat pentru News.ro, referitor la boala x sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, că aceasta a apărut exclusiv înt

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 46 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum 2 ore
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"

Ziua News acum 34 minute
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnologii. „Văd exemplele din România, dar și din alte părți, în care [rușii] au încălcat codul cu privire la modul de a influența alege

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°