Am intrat nevinovat la Penitenciarul Rahova, cam ca toți deținuții de-acolo, dacă e să-i întrebi pe ei. Și, după o zi la bulău, mi-am dat seama că, dacă tot ai ajuns înăuntru și ai de zăbovit, e mai bine să fii pușcăriaș decât gardian.
Dacă n-ai violat o babă și nu te aduce poliția de mână, e greu de intrat în Penitenciarul Rahova. Aproape la fel de greu ca ieșitul. Aprobări de la direcțiune, verificări de documente, filtre de securitate, scannere și, la fiecare pas, uși zăbrelite cu tot atâtea chei și cartele magnetice. Apoi, odată intrat, pricepi de ce-i zice pușcăriei „la răcoare” – e al naibii de frig. Partea nasoală e că înăuntru e foarte frig când e frig afară și exagerat de cald când e cald afară.
Am nimerit la Secția VI. Adică un culoar lung de vreo 250 de metri, în formă de U, 36 de celule și peste 300 de deținuți, de care se ocupă un șef de secție și doi gardieni (a se citi agenți de penitenciar). Deținuții ăștia nu sunt tipul tocilarului costeliv și ochelarist care se masturbează privind la femelele pigmeilor de pe National Geographic TV. Nu, ei sunt niște băieți care, în libertate, se ocupă cu înjunghiatul, altoitul cu ciomagul, tâlhăritul, traficul de droguri, sexul fără consimțământul partenerului, răpitul de persoane și/sau cămătăria (printre ei au fost și doi frați posesori de lei), iar în închisoare se îndeletnicesc cu trasul de fiare până ajung șifoniere umblătoare. De partea cealaltă, la gardieni, nu l-am văzut nicăieri pe Chuck Norris, dar probabil că ar fi respins la interviul de angajare, pe motiv că e supracalificat. Așa că rămân doi agenți (apropo, în Norvegia, de exemplu, există penitenciare unde raportul gardieni-deținuți este unu la unu) să aibă grijă de 300 de huidume, care tot timpul vor câte ceva, vor să dea telefon, vor la doctor, vor la aer, vor țigări, vor la psiholog. Da, au și psiholog, iar ședințele sunt moca, deși a
