Naţionala României a pierdut cu 4-0, în faţa Olandei, al şaselea meci jucat în grupa D a preliminariilor pentru CM. Van der Vaart, Van Persie (de două ori) şi Lens au fost cei care au marcat în meciul de la Amsterdam.
Obiectivul tricolorilor de a obţine patru puncte din dubla cu Ungaria şi Olanda a fost îndeplinit doar pe sfert. După meciurile din această primăvară rămânem cu punctul obţinut la Budapesta şi amintirea unei înfrângeri usturătoare la Amsterdam. De altfel, olandezii rămân coşmarul nostru în actualele preliminarii pentru CM 2014, ei marcându-ne nu mai puţin de opt goluri în cele două dispute din grupa D.
Victor Piţurcă a încercat să-i surprindă pe vicecampionii mondiali efectuând nu mai puţin de şase schimbări în echipă, faţă de meciul de la Budapesta. A mizat pe fotbaliştii Stelei, dar nu i-a ieşit precum lui Laurenţiu Reghecampf, în disputa cu Ajax. Piţurcă a fost neinspirat, iar naţionala a arătat destul de rău în cele două meciuri, cu Ungaria şi Olanda.
În plus, olandezii au avut câţiva jucători care au făcut diferenţa şi care nu evoluează la Ajax. Van der Vaart, de la Hamburg, a fost cel care a deschis scorul, în minutul 11, printr-un şut la colţ, din afara careului. Tricolorii au fost ceva mai activi în finalul primei reprize, între minutele 35 şi 45, singura perioadă din meci când au dat senzaţia că le pot pune probleme olandezilor.
În primele 20 minute după pauză Van Persie a reuşit “dubla”, iar speranţele noastre erau compromise. În minutul 57 el a reluat perfect cu capul o centrare a lui Robben, iar în minutul 65 a transformat un penalty obţinut de Jermaine Lens. Scorul final a fost stabilit însă în ultimul minut. Chiricheş a greşit şi i-a permis lui Maher să şuteze, Pantilimon a respins prost în faţă, iar Lens a reluat nestingherit în plasă.
Astfel, s-a încheiat 4-0, iar Olanda are punctaj maxim în grupa D de calif