Pompierii bistriţeni au efectuat în cursul zilei de joi un exerciţiu tactic la un complex hotelier din Bistriţa, acţiunea urmărind modul în care personalul acestuia asigură primele intervenţii.
Conform scenariului, incendiul se manifesta la etajul 1 al imobilului, mai multe persoane rămânând blocate la etajul superior. Pentru extragerea acestora din hotel pompierii au folosit autoscara din dotarea Detaşamentului de Pompieri Bistriţa.
În paralel a fost simulat şi un accident rutier, care, s-ar fi produs pe fondul distrageriui atenţiei şoferului de la trafic din cauza incendiului manifestat la complexul hotelier.
"Am intervenit cu forţe şi mijloace ale Detaşamentului de Pompieri Bistriţa, cu două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, unitatea de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor.
Prin exerciţiul tactic complex s-a urmărit modul de comportare al personalului privind asigurarea măsurilor de primă intervenţie. În ceea ce ne priveşte am urmărit timpul de deplasare până la locul intervenţiei, realizarea dispozitivului de intervenţie şi cooperarea cu celelalte instituţii care au sarcini în managementul situaţiilor de urgenţă", declară pentru citynews.ro plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.