Cu doar câteva ore înaintea meciului de tristă amintire cu Olanda, au circulat multe zvonuri cum că Victor Piţurcă nu era hotărât asupra primului 11, iar Adrian Mutu nu ştia dacă va fi titular sau rezervă. Spiridon Mutu a povestit, pentru "ring", cum a decurs discuţia dintre fiul său şi selecţioner.
Ca mulţi dintre români, tatăl lui Adrian Mutu era încrezător înaintea partidei cu batavii, mai ales că avea informaţii din sânul echipei cum că jucătorii sunt determinaţi şi montaţi să facă un rezultat bun. Însă, după terminarea "măcelului", am găsit un om resemnat care voia să uite de fotbal: "Mi-am pus speranţe în acest meci cu olandezii. Speram într-un 1-1, credeam că băieţii sunt determinaţi. Aşa mi-a spus Adi înaintea meciului şi de asta eram şi eu încrezător. Dar a ieşit de nici nu-mi vine să mai vorbesc despre fotbal. Ne-au bătut într-un stil că nici nu am simţit când ne-au dat golurile cu o uşurinţă incredibilă. Nu am avut nicio replică. Mi s-a părut că pentru ei totul era simplu, pe când la noi totul era complicat. Asta ne e valoarea, poate. Eu consider că nu numai valoarea intrinsecă a jucătorilor, ci valoarea sistemului fotbalistic de la noi din ţară este cu mult sub cea din Occident. Este o poză pe care am văzut-o pe internet, cu Grozav între doi olandezi care îl blochează doar cu mâna. Asta-i semnificativă pentru mine, spune totul despre valoarea noastră şi a lor", a declarat, pentru "ring", tatăl lui Adrian Mutu.
"Briliantul" nu renunţă la naţională
Adrian Mutu a intrat pe teren în minutul 70, când era deja 3-0 pentru Olanda. "Briliantul" s-a conformat deşi era conştient că nu mai poate schimba nimic. "Aseară (n.r. - ieri) ne-a sunat Adi, imediat după meci. Ce să zică, era şi el dezamăgit. Nu s-a certat cu Piţurcă aşa cum tot s-a scris şi comentat prin presă. Au fost nişte mici inadvertenţe, să le spun aşa: cân