În Franţa, pleci din funcţie şi înfrunţi justiţia ca oricare cetăţean. În România, te cramponezi de scaun şi ţipi sus şi tare că eşti victima unui proces politic.

Ceea ce i s-a întâmplat în ultima vreme lui Jérôme Cahuzac, ministru al bugetului în guvernul francez, reprezintă un bun termen de comparaţie pentru situaţii asemănătoare din politica românească. În decembrie anul trecut, site-ul de ştiri Mediapart afirma că Jérôme Cahuzac ar fi deţinut, în urmă cu mai mulţi ani, un cont într-o bancă elveţiană. Ulterior, contul ar fi fost închis şi transferat în Singapore. Acuzaţia se baza pe înregistrarea unei conversaţii telefonice, în care unul dintre interlocutori, în speţă Cahuzac, se interesa de soarta respectivului cont bancar. Ministrul bugetului a negat cu înverşunare autenticitatea convorbirii telefonice şi a susţinut că nici vorbă să fi deschis vreun cont în Elveţia. Trebuie aici să precizăm că problema nu e de a deţine un cont într-o bancă elveţiană, ci de a comite delictul de fraudă fiscală.

Cahuzac s-a ţinut tare pe poziţii pînă în ziua în care parchetul a deschis ancheta judiciară, socotind că există suficiente argumente ca înregistrarea telefonică să fie autentică. Din acest punct, evenimentele se înlănţuie fulgerător: pus oficial sub acuzare pentru bănuiala de fraudă fiscală, Jérôme Cahuzac demisionează după doar cîteva ore din guvern, foarte probabil şi la cerinţa expresă a preşedintelui Hollande şi a premierului Ayrault. Oricum, însă, soarta lui în cadrul guvernului era pecetluită.

De ce este instructiv cazul ministrului francez? Pentru că la noi demnitarii cu astfel de probleme, „penalii” cum li se spune, se agaţă cu disperare de scaunul lor şi încearcă prin toate mijloacele să se sustragă justiţiei. Am comentat aici cazul scandalos al lui Dan Voiculescu, care s-a jucat cu demisia din Senat pentru a putea ocoli apariţia