Primarii sociali democraţi au aşteptat cu sufletul la gură conferinţa judeţeană a PSD Gorj. Edilii vor profita de faptul că primul ministru Victor Ponta va fi prezent la eveniment pentru a-i cere sprijin în ceea ce priveşte proiectele pentru comunităţile lor. Rămâne de văzut câţi vor reuşi să-şi spună păsurile.
La conferinţa judeţeană a PSD Gorj de astăzi vor participa circa 700 de delegaţi. Edilii social democraţi vor fi şi ei prezenţi la alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene. Prezent la eveniment va fi şi primarul din Motru, Dorin Hanu, el fiind şi preşedintele organizaţiei PSD din localitatea pe care o conduce. „Va veni şi domnul prim-ministru, fiecare o să ne spunem doleanţele, dar nu putem aştepta mare lucru de la dânsul. Important este să ne facem noi treaba, să ne facem proiecte. Domnul prim-ministru are alte activităţi, nu putem noi acum să mergem să stăm cu mâna întinsă”, a comentat Dorin Hanu.
La conferinţa PSD va fi şi primăriţa din Alimpeşti, Elena Mosor, care spune că va discuta cu primul ministru despre proiectele din localitatea sa dacă va avea prilejul. „Sigur că merg la conferinţa PSD, acum trebuie să vedem contextul conferinţei, noi avem multe probleme, aşa fiecare primărie are nevoie de ajutor, dar să vedem ce este pe ordinea de zi. Voi încerca să vorbesc cu el să ne sprijine pe probleme privind infrastructura, pentru care avem nişte proiecte depuse pe la Ministerul Dezvoltării, vrem să ştim care le e destinul că degeaba le depunem dacă nu se finanţează”, a spus Elena Mosor.
Ciocea comunică cu Ponta pe e-mail
Nici primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, nu ratează ocazia de a discuta primul ministru. Acesta spune că dacă va putea o să-şi spună păsurile şefului Guvernului, dar mai mult se bazează pe conversaţiile pe care le poartă pe internet cu acesta. „Vom fi prezenţi la ora şi data stabilită. E lucru mare că ne