Preot loan ŞTEFĂNESCU_

“Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Acesta ar trebui să fie raportul dintre oameni.

Mântuitorul lisus Hristos însă vine cu cel mai rodnic raport posibil între Dumnezeu şi oameni: porunca iubirii. Aceasta îl coboară pe Dumnezeu la preocupările, la bucuriile, neajunsurile şi nădejdile oamenilor, iar pe oameni îi ridică la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

Un proverb românesc spune: “Cine n-a gustat amarul nu ştie ce-i zahărul”.

Trebuie să te găseşti singur în vâltoarea vieţii, ca să înţelegi pe deplin cât a valorat pentru tine grija mereu trează a părinţilor.

Nu există o regulă de proporţionalitate între iubirea părinţilor faţă de copii şi a acestora faţă de părinţi. Partea părinţilor este jertfa, a copiilor, drepturile; a părinţilor grija, a copiilor, seninătatea; a părinţilor munca, a copiilor, jocul. Totuşi, bucuria adevărată este a părinţilor.

E mai bine să dai decât să primeşti! Şi bucuriile adevărate, trainice, sunt totdeauna rezultatele faptelor de muncă, de devotament, de binefacere. Pentru munca lor, pentru bunul lor, pentru grija lor, părinţii cer un singur lucru de la copii: să-i iubească.

Că cel mai bun dintre părinţi, Dumnezeu, a revărsat din belşug darurile sale cele bogate asupra oamenilor. Pe îngerii Săi i-a pus păzitorii vieţii noastre. A dat pământului putere să rodească, a pus totul la dispoziţia oamenilor şi le-a zis: “E al vostru, stăpâniţi-l!”.

Pentru toate aceste binefaceri şi pentru multe altele, cu neputinţă de înşirat, Dumnezeu ne cere un singur lucru: să-L iubim. Nu ne cere un lucru greu de îndeplinit. El vrea să fie singurul stăpân al sufletelor noastre. Poate că aici stă greutatea împlinirii poruncii pe care El o numeşte cea mai mare şi cea dintâi. Când e vorba de sufletul nostru, de devotamentul nostru şi de iubirea noastră, stăm la târguiala cu Dumnezeu. @ţi dăm, D