Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, joacă dur împotriva adversarilor săi. Patru Camere de Comerţ şi Industrie din Prahova, Dolj, Vâlcea şi Bacău au fost excluse ieri din sistemul cameral.
Decizia a fost luată de Adunarea Generală a CCIR. Motivul real: preşedinţii Camerelor au devenit incomozi pentru Mihail Vlasov după ce au făcut plângeri la DNA, privind deturnarea unor fonduri.
Camera Arad a scăpat de excludere după ce şi-a schimbat în ultimul moment preşedintele şi l-a pus interimar pe Gheorghe Seculici, potrivit unor surse care au participat la Adunare. Aceleaşi surse au arătat că 21-23 de camere au votat pentru excludere, patru s-au abţinut, iar 12 au fost împotrivă.
Valentin Cismaru, preşedintele Camerei Vâlcea, susţine că excluderea este ilegală. „Este nereal motivul excluderii. Eu şi ceilalţi n-am lipsit de la nicio şedinţă, aşa cum au motivat. Ne vom adresa judecătorilor, vom contesta şi această măsură abuzivă!”, a declarat acesta.
Vlasov este amicul declarat al Monei Pivniceru. El promovează o lege în Parlament prin care vrea ca Registrul Comerţului să ajungă în subordinea sa.