Asociaţia Pacienţilor cu Epilepsie din România a anunţat că şapte pacienţi au fost exploraţi cu electrozi implantaţi în creier, pentru localizarea focarului epileptic, patru scăpând de crize, în primul an de la implementarea proiectului de explorare şi tratament chirurgical al bolii.
“Dintre cei şapte pacienţi, patru au fost deja operaţi şi pot trăi acum o viaţă fără crize epileptice. Acest lucru e posibil datorită faptului că datele culese cu ocazia implantării permit localizarea cu precizie matematică a zonei de generare a crizelor. Ca urmare, porţiunea din creier extrasă chirurgical este de mici dimensiuni, fără afectarea altor funcţii cerebrale”, arată Asociaţia Pacienţilor cu Epilepsie din România (ASPERO).
Această metodă este utilizată cu rezultate remarcabile în centrele de chirurgie a epilepsiei din Europa şi Statele Unite, dând şansa la o viaţă fără crize pacienţilor cu epilepsii rezistente la tratamentul medicamentos, scrie Mediafax.ro.
Costul în străinătate al unei astfel de explorări şi operaţii este între 50.000 şi 100.000 de euro, în vreme ce în România se poate ajunge la maximum 10.000 de euro, suportaţi în acest moment de Programul Naţional pentru Tratamentul Epilepsiei Farmacorezistente.
În România, acest tip de explorare a fost iniţiată în cadrul unui proiect de cercetare multidisciplinar, desfăşurat prin Universitatea Bucureşti, Facultatea de Fizică, în colaborare cu echipele de medici din Centrul de Exploare a Epilepsiei din Secţia de Neurologie a Spitalului Universitar şi secţia de Neurochirurgie Funcţională din Spitalul “Bagdasar Arseni”.
“Succesul metodei este datorat unei munci de planificare neurochirurgicală foarte minuţioasă. Folosim software şi algoritmi moderni de neuronavigaţie, care permit poziţionarea corectă a electrozilor şi evitarea vaselor de sânge. În acest fel, electrozii explorează focarul epileptic