Miercuri seară, de la 20.30, prezentatorul Antenei 1 urcă din nou pe scena teatrului, unde va interpreta o piesă intitulată „Bani din cer“. Bendeac primeşte ajutor de la colegi, pentru a face faţă solicitărilor demne de un examen.
Pentru a filma „Bani din cer“, piesa cu numărul trei din proiectul Teatru TV, actorul a beneficiat de susţinerea numeroaselor persoane publice, printre care actori, cântăreţi, designeri şi oameni de televiziune.
„Pe Mihai îl consider un artist complet, un om care are foarte mult de dăruit în ceea ce face el, în zona teatrului şi nu în ultimul rând în televiziune. Se vede că are foarte multă carismă şi este un personaj extrem de imprevizibil. Până la urmă, fiind artist, trebuie să ne aşteptăm la orice. Suntem la un eveniment important pentru Mihai şi am venit să susţinem colegul de juriu“, a spus belerina Monica Petrică.
Angela Similea, Anca Pandrea, Delia şi Răzvan Munteanu, Geanina Ilieş, Andrei Kerestely, Mihai Mărgineanu, Gabriel Cotabiţă, Răzvan Simion şi Stephan Pelger sunt doar câţiva dintre cei care au vizionat piesa „Bani din cer“ în sala de teatru.
„Cred că această acţiune este cel mai lăudabil eveniment pe care l-a făcut vreo televiziune vreodată din punct de vedere al culturii. N-am niciun motiv să fiu amabil cu televiziunile, dar acesta este un moment care trebuie făcut şi de alţii“ a spus Mihai Mărgineanu.
„Am foarte mulţi prieteni actori de cinema, de teatru. Am învăţat de la fiecare dintre ei câte ceva, am fost şi la cursuri de improvizaţie şi de artă cinematografică. E interesant să vezi cum se manifestă actorii în spaţiul ce le este familiar, dar sigur nu toate aceste reguli se pot aplica şi în televiziune. Dacă te uiţi la lumea televiziunii din România de azi, îţi dai seama că cineva a riscat foarte mult să facă Teatru Tv în 2013. Dar pentru că a mers foarte bine şi pentru