Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Finanţelor preia Transgaz şi Transelectrica

Publicat in Ziua Veche, miercuri 27 martie 2013 ·

Guvernul a aprobat miercuri, 27 martie, OUG prin care Transelectrica şi Transgaz trec în subordinea Ministerului Finanţelor Publice din cea a Ministerului Economiei.

Victor Ponta a afirmat după şedinţa Executivului că “S-a aprobat astăzi ordonanţa.” „O să-i rog pe ministrul Energiei şi pe ministrul Finanţelor să vă dea toate detaliile. Vă pot confirma că am aprobat astăzi ordonanţa în forma propusă de cei doi miniştri, în aşa fel încât ameninţarea de infringement să fie practic înlăturată. Săptămâna viitoare venim cu nota în Guvern şi aprobăm tot ceea e de aprobat pentru consumatorul vulnerabil, deci practic ambele semnale de la Bruxelles se îndeplinesc”, a adăugat Ponta, conform Agerpres.

Procedura a fost necesară în scopul respectării principiilor separării concepute pentru evitarea oricărui conflict de interese şi pentru implementarea măsurilor asumate de România prin acorduri internaţionale. Potrivit Notei de fundamentare, proiectul a fost iniţiat pentru a se asigura, în regim de urgenţă, atât respectarea principiilor separării, cât şi celeritatea derulării unor măsuri asumate de România prin acorduri internaţionale, dar a căror reglementare de bază rezidă în acte normative de nivelul legii.

Totodată, prin proiect se propune preluarea şi ducerea la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor Publice a procedurilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă (OUG) privind selecţia managementului privat, conform prevederilor legale, pentru cele două societăţi comerciale. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice urmează să se subroge în toate drepturile şi obligaţiile Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie în numele Ministerului Economiei.

Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 56,07% din capitalul social al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electri

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 48 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 3 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Rusia bombardează Odesa înaintea vizitei lui Nicușor Dan și a summitului Ucraina - Europa de Sud-Est

Adevarul acum 18 minute
Înainte de deschiderea summitului Ucraina - Europa de Sud-Est la care participă şi preşedintele Nicuşor Dan, forțele ruse au lansat un atac masiv asupra orașului-port Odesa, gazda evenimentului.

IULIUS estimează investiţii de 28 mil. euro în al treilea proiect Family Market, pe care vrea să îl construiască în comuna Tomeşti din judeţul Iaşi

Ziarul Financiar acum 39 minute
Grupul IULIUS va investi aproximativ 28 de milioane de euro în cel de-al treilea proiect de retail de proximitate Family Market, pe care intenţionează să îl dezvolte în comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. Lucrările sunt programate să înceapă până la sfârş

Oficial! Unde vor putea fi urmărite meciurile din Premier League în România

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Este oficial: începând cu sezonul 2025/2026, Premier League va fi transmis în România exclusiv pe VOYO, platforma de streaming a grupului PRO.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Ion Iliescu, dat în JUDECATĂ, cu două luni înainte de a ajunge la Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României

Gandul acum o ora
Ion Iliescu, fostul președinte al României, se află internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, fapt confirmat luni, 10 iunie 2025, de către Serviciul Român de Informații (SRI), instituție care adm

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°