...aşa se pare, cel puţin de la Brillat-Savarin încoace. În Fiziologia gustului (1825), naşul savarinei de azi enunţă cîteva principii – la vremea aceea, pur intuitive – ce se vor dovedi adevărate după cercetările biochimiei moderne. Între altele, Savarin trece drept părintele dietei sărace în carbohidraţi. El spunea că zaharurile şi făina albă în exces cauzează obezitate. Nimic mai adevărat...
Secolul al XIX-lea este, de altfel, momentul de început al preocupării moderne pentru nutriţie. Dacă acum aproape 200 de ani, dietetica era o idee marginală, expresie mai curînd a rafinamentului facultativ, a subiectivităţii asumate, libere de ideologie şi un discurs al plăcerii gratuite, astăzi ea este o adevărată ideologie, un text ştiinţifico-normativ de care nu scapi dacă vrei să pari rafinat. Azi nu mai mănînci oricum, fără să fii taxat drept ignorant dacă nu respecţi principiile unei nutriţii bune. A mînca într-un anumit fel a devenit semn al educaţiei şi criteriu de excluziune. La ora la care calitatea vieţii şi valoarea ei supremă sînt aici şi acum, la ora la care religiile pierd teren şi neuroştiinţele ne spun că gîndurile, conştiinţa noastră imponderabilă, toate acestea nu sînt altceva decît o reflectare a biologicului, mîncarea capătă o altă importanţă. „Omul e ceea ce mănîncă“ – scria Feuerbach. Vulgar sau nu, acesta e adevărul...
Bisericuţe gastronomice
În excelentul dosar dedicat alimentaţiei, revista franţuzească Philosophie magazine (nr. 50 din iunie 2011) descrie perfect stilul de hrănire actual: fiecare are acum acces la preparate adaptate vîrstei şi nevoilor nutriţionale. „Borcănaşe cu piureu de fructe pentru bebeluşi, pizza congelată pentru adolescenţi, carne pentru bărbaţi şi salate uşoare pentru femei.“ Segregarea e mai mult decît o modă. Este un dictat cultural, cu şanse de persistenţă. Slow food – contracurentul pentru fast food –
