Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un vaccin împotriva gripei H1N1 a favorizat apariţia narcolepsiei la tinerii suedezi

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 27 martie 2013 ·

Agenţia suedeză a produselor medicamentoase a afirmat marţi că un vaccin împotriva grupei H1N1 al grupului britanic GlaxoSmithKline (GSK) a favorizat apariţia narcolepsiei la copii, aşa cum era deja stabilit, însă şi la cei sub 30 de ani, relatează AFP. Agenţia a publicat rezultatele unul studiu lansat pentru "a confirma legătura dintre vaccinarea cu Pandemrix şi narcolepsia la indivizii cu vârste sub 20 de ani şi pentru a evalua legătura eventuală la tinerii adulţi de peste 20 de ani", care nu a fost încă examinată. Studiul concluzionează că riscul de narcolepsie este mai mare de trei ori la cei vaccinaţi cu vârste sub 20 de ani şi de două ori la cei cu vârste între 21 şi 30 de ani. Această creştere a riscului se reduce net în continuare şi este nul la cei cu vârste peste 40 de ani. Narcolepsia sau boala Gelineau este o afecţiune neurologică rară care se manifestă prin episoade de somnolenţă irezistibile şi inopinate şi printr-o stare de oboseală extremă. Conform unui studiu recent britanic, între 25 şi 50 de persoane din 100.000 în lume suferă de această boală. Produs de laboratoarele farmaceutice britanice GSK, Pandemrix a fost adiministrat la 60 la sută din populaţia suedeză în cadrul campaniilor de vaccinare împotriva gripei H1N1 în 2009/2010. Finlanda şi Suedia au constatat mai multe cazuri de narcolepsie după aceste campanii: aproximativ 200 de suedezi şi 79 de finlandezi între 4 şi 19 ani au fost afectaţi. Guvernele celor două state au decis să îi recompenseze pe cei bolnavi. În Suedia Agenţia de indemnizare a accidentelor medicale a declarat marţi că studiază în prezent dosarele a 90 de tineri adulţi bolnavi. "Problema narcolepsiei a fost o surpriză totală, iar cum aceasta este o boală atât de rară, nu ne-am putut informa dinainte", a declarat pentru agenţia de presă suedeză TT profesorul Ingemar Persson, responsabil al studiului, care apără totuşi ampla cam

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°