Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teste fizice pentru Supic şi Kovacevic

Publicat in Liga2, miercuri 27 martie 2013 ·

Dacă amicalul cu UTA II nu se anula în ultimul moment, Adrian Falub ar fi avut ocazia să-i vadă pentru prima oară la lucru pe cei doi fotbalişti sârbi care vor întări lotul „alb-roşiilor”. Conform cărţilor de vizită, Zoran Supic şi Nenad Kovacevic (foto) ar trebui să facă cu brio faţă în eşalonul secund românesc, însă nivelul de pregătire fizică e încă o necunoscută pentru tehnicienii arădeni. În acest sens, fundaşul de 28 de ani şi mijlocaşul de 32 de ani vor susţine în cel mai scurt timp teste fizice, iar dacă şi vizita medicală decurge normal, atunci contractele vor fi imediat semnate.

„Să vedem dacă vom găsi un teren pe care să alerge cei doi şi pe care să ne antrenăm cu toţii normal. Miercuri, am vrea să facem două şedinţe de pregătire, dar încă nu ştim unde”, a spus cu îngrijorare Adrian Falub.

E greu de crezut că Supic şi Kovacevic vor face parte din planurile antrenorilor pentru deplasarea de la Braşov, ştiute fiind şi problemele cu legitimarea fotbaliştilor străini. În schimb, Laso, Voiculeţ şi Feussi, jucători care au acuzat dureri musculare săptămâna trecută, vor fi sută la sută apţi pentru disputa cu liderul. Utiştii au rămas fără amical înainte cruciala partidă de la Braşov

Vremea proastă şi terenurile impracticabile din Arad au încurcat foarte mult planurile staffului tehnic „textilist”. Acesta nu a reuşit să-şi vadă elevii la lucru de la meciul de tristă amintire de la Mioveni nici măcar în faţa unui adversar mai modest. „Iniţial, am dorit să mergem la Turnu Severin, apoi la Mediaş, dar adversarii ne-au refuzat din cauza vremii rele şi a terenurilor proaste. Am crezut că vom juca măcar un meci acasă, fixasem să ne întâlnim cu UTA II marţi după-amiază, dar tot nu am avut unde să ne întâlnim. Fiindcă a plouat şi a nins, terenul ICRTI a devenit impracticabil, iar pe Şega făceau antrenament rugbiştii. Vă daţi seama că e o situaţie

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum o ora
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 4 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 9 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum o ora
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 5 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 12 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°