TIMIȘOARA. Traficul în zona Michelangelo urmează să fie perturbat serios în următoarea perioadă, însă șoferii ar trebui să fie înțelegători deoarece acolo va fi realizat, cu bani europeni și din bugetul local, un pasaj auto subteran, care va fluidiza foarte mult circulația.
Primarul Nicolae Robu a anunțat că săptămâna viitoare se va face organizarea de șantier.
Astăzi (n.r. – miercuri) am făcut predarea de amplasament către firma CCCF, care a câştigat licititația pentru executarea pasajului Michelangelo. Am fost acolo cu reprezentanții societăților care au reţele în zonă, le-am lansat un apel să comunice foarte bine pentru ca proiectul să poată fi pus în practică. Este un proiect greu, nu-i deloc uşor să faci un subpasaj în Timișoara. Va urma o perturbare a traficului, mâine (n.r. – joi) vom stabili nişte măsuri pentru ca perturbarea să fie cât mai mică. În același timp, vom crea un traseu alternativ prin zona Heaven până spre Pestalozzi, a precizat primarul Nicolae Robu.
Conform proiectului, se va realiza un pasaj subteran pe bd. Vasile Pârvan cu lungimea de 583 de metri, din care 111 metri reprezintă zona acoperită a pasajului. Proiectul se desfăşoară între intersecţia bd. Vasile Pârvan cu străzile Traian Lalescu şi strada Delfinului şi are o lungime de 885 metri. Gabaritul de circulaţie în pasaj va fi de 5 metri.
TIMIȘOARA. Traficul în zona Michelangelo urmează să fie perturbat serios în următoarea perioadă, însă șoferii ar trebui să fie înțelegători deoarece acolo va fi realizat, cu bani europeni și din bugetul local, un pasaj auto subteran, care va fluidiza foarte mult circulația.
Primarul Nicolae Robu a anunțat că săptămâna viitoare se va face organizarea de șantier.
Astăzi (n.r. – miercuri) am făcut predarea de amplasament către firma CCCF, care a câştigat licititația pentru executarea pasajului Michelangelo. Am fost acolo cu