Numărul tranzacţiilor imobiliare încheiate prin intermediul brokerilor a crescut anul trecut, deşi aproape pentru un sfert dintre cei care intermediază achiziţiile de locuinţe au fost luni în care nu au încasat niciun ban, iar câştigul minim s-a redus la 500 de euro.
"Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%", arată concluziile studiului "Piaţa brokerilor imobiliari", lansat miercuri de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI).
Cercetarea a fost realizată pe piaţa imobiliară rezidenţială din Bucureşti.
Anul 2012 a adus de asemenea o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari, astfel că puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ceea ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.
Totodată, în 2012 a scăzut procentul brokerilor care au înregistrat un venit mediu lunar de peste 1.000 euro, de la 53% (în 2011) la 45%. În aceste condiţii, cea mai mare cotă de piaţă în privinţa câştigurilor medii o deţin cei care au înregistrat lunar venituri între 750 şi 1.000 euro lunar, 1 din 3 brokeri intrând în această categorie.
Scăderea veniturilor a avut loc cu toate că anul trecut a fost înregistrată o creştere a activităţii faţă de anul anterior. Potrivit ABI, numărul vizionărilor zilnice ale brokerilor imobiliari a crescut, astfel că 13% dintre ei