Fostul premier Adrian Năstase este cercetat penal de către procurorii de la Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Procurorii Ministerului Public precizează într-un comunicat că în 21 iunie 2012, în ziua când poliţiştii au venit să pună în executarea decizia de condamnare a lui Năstase în dosarul “trofeul Calităţii”, iar fostul premier a încercat să se sinucidă cu un revolver, acesta “deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină”.
Dosarul este disjuns din cel în care procurorii cercetează contextul în care Adrian Năstase a încercat să se sinucidă.
Potrivit art. 279 din Codul Penal, privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
“Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.”
Comentarii.
Fostul premier Adrian Năstase este cercetat penal de către procurorii de la Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Procurorii Ministerului Public precizează într-un comunicat că în 21 iunie 2012, în ziua când poliţiştii au venit să pună în executarea decizia de condamnare a lui Năstase în dosarul “trofeul Calităţii”, iar fostul premier a încercat să se sinucidă cu un revolver, acesta “deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină”.
Dosarul este disjuns din cel în care