UPDATE 2. Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis, marţi, autorităţilor locale că pot contracta, prin achiziţie directă, servicii de deszăpezire chiar dacă pentru zonele respective nu au fost emise atenţionări meteo, dar totuşi ninge, iar pe anumite drumuri pot apărea blocaje de trafic, transmite Mediafax. Păi nu merită să creezi o isterie cu fulgi de primăvară în toată ţara?
UPDATE 1. Iată, Codul PORTOCALIU s-a diluat deja... e GALBEN.
Afacerea “Cod portocaliu în Bucureşti” ar trebui să se pironească în memoria locuitorilor Capitalei drept una dintre cele mai umilitoare situaţii în care au fost puşi de către primarul general Sorin Oprescu, un personaj sinistru nu numai prin relaţia strânsă pe care o are cu satrapul Bucureştilor din anii ’90, Ion Iliescu, ci şi prin cinismul cu care crează psihoze pentru a-şi manipula în voie concitadinii.
Însă faptul că o stea mereu în ascensiune a mediocrităţii, precum edilul Capitalei, a ajuns să tragă pe sfoară atâţia oameni, iar asta, cu tot mai puţin efort, ilustrează gradul de degradare a electoratului bucureştean, intrarea în comă a vigilenţei fiind, de altfel, dovedită şi anul trecut, când Sorin Oprescu a fost reconfirmat în scaunul cel mai râvnit din administraţia locală românească.
Ninsorile de la sfârşitul lunii martie nu sunt cu nimic mai neobişnuite decât o ploaie de două zile într-o vară, altfel, toridă.
Nici faptul că în Bucureşti prognoza sugerează instituirea codului portocaliu nu înseamnă că lumea ar trebui să-şi ţină copiii în case şi să-şi blindeze ferestrele cu scânduri, aşa cum, în anii ’50, îi învăţa propaganda Pentagonului, pe cetăţenii americani, să reacţioneze în cazul unui atac nuclear al Uniunii Sovietice.
În zilele noastre, tehnologia ar trebui să joace rolul de prim cenzor al propagării panicii, iar cât priveşte prognozele meteo, nici măcar autorităţile române nu s