La începutul acestui an, un grup de economişti angajaţi de Institutul Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare prognoza că: "Apa va deveni, în cele din urmă, cea mai importantă valoare între materiile de bază depăşind petrolul, gazele naturale, cuprul, produsele agricole şi metalele preţioase". Este grăitor faptul că, în doar şase ani, indicele global al preţurilor alimentare a crescut de la referinţa de 100% în 2004 la 230% în 2011.
Analiştii pieţelor agricole semnalează un fenomen tot mai răspândit numit "acapararea pământurilor agricole. Aceasta se traduce imediat într-o presiune pe acapararea apei necesare pentru irigaţii fără ca noii latifundiari să cumpere drepturile de apă. Fenomenul se răspândeşte şi în România care, deşi posedă vaste suprafeţe de teren arabil de bună calitate, este săracă în resurse de apă cu excepţia Dunării.
O altă presiune asupra apei care se înteţeşte şi în ţara noastră vine din tehnologia de fracturare hidraulică prin care sunt exploatate, cu mari consumuri de apă, gazele de şist.
Ceea ce se numeşte clasic gestiunea resurselor de apă va fi din ce în ce mai evident gestiunea deficitului de apă. Într-adevăr, România s-a confruntat dintotdeauna cu o gravă asimetrie a distribuţiei în timp a apei adică puternice inundaţii urmate de pustiitoare secete. Acum însă, urmare a încălzirii globale, vine peste noi şi asimetria distribuirii geografice a apei. Aşa cum demonstrează modelele de simulare matematică a transportului apei în atmosferă, acolo unde este apă va fi şi mai multă apă iar acolo unde e puţină va fi şi mai puţină.
Românii, în marea lor majoritate, încă mai cred că "apa e dată de la Dumnezeu" adică dispunem de ea în cantitate nelimitată. Sfântul Apostol Pavel ne avertiza totuşi, în Epistola către Corintieni, că noi "suntem lucrători împreună cu Dumnezeu". Lucrarea noastră cea mai importa
