Strada Brazda lui Novac, aflată, în prezent, în reabilitare cu bani de la bugetul local, va avea trei sensuri giratorii
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a dezvăluit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Primăria Craiova a decis să mai amenajeze un sens giratoriu pe strada Brazda lui Novac. Acest giratoriu - care va fi deocamdată unul temporar - urmează să fie amplasat la intersecţia străzilor Brazda lui Novac, 1 Decembrie 1918 şi Şerban Vodă, în apropierea sediului Universităţii „Spiru Haret“ din Craiova.
„Vom avea un giratoriu - deocamdată de probă - şi lângă "Spiru Haret", pentru că acolo e nenorocire, nu se mai poate circula în perioada examenelor“, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.
Intersecţii lărgite pentru giratorii mai mari
Şefa executivului municipal susţine că, după reabilitarea străzii Brazda lui Novac, lucrare începută săptămâna trecută de Delta ACM din dispoziţia primăriţei, zona se va schimba foarte mult. Şi nu e vorba doar de instalarea unor giratorii, ci şi de lărgirea străzii pe unele porţiuni, ba chiar şi de amenajarea unor spaţii de parcare destinate special taxiurilor.
„O să vedeţi că strada Brazda lui Novac se va schimba foarte mult. Încercăm să o lărgim cât se poate. Mutăm deja doi stâlpi ai Luxtenului ca să putem să retragem un pic trotuarele din intersecţii, astfel încât giratoriile să fie mai largi şi să se fluidizeze traficul. Taximetriştii vor sta într-o alveolă special creată pentru ei. Ideea este să facem din Brazda lui Novac un bulevard adevărat“, a spus Olguţa Vasilescu.
Primăriţa a anunţat şi care vor fi următoarele străzi ce urmează a fi reabilitate: „Vor urma peste vreo două săptămâni lucrările de reabilitare ale străzilor Paşcani şi Tufănele, care sunt iarăşi artere importante“.
În perioada premergătoare lucrărilor de reabilitare a străzilor, Primăria Craiova urmează să eli