Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carne de câine în fast-food

Publicat in Ziua Veche, joi 28 martie 2013 ·

Analizele ADN efectuate în cazul unui fel de mâncare de tip fast-food care ar fi trebuit să conţină carne de miel au arătat că acesta conţinea carne, dar nu una cunoscută pentru consum, generând speculaţii că ar putea fi de câine sau pisică, relatează Daily Mirror, în ediţia electronică.

Analizele ADN au arătat că acesta nu conţine nici urmă de miel, dar nici de vită, pui, porc, capră sau cal, ceea ce înseamnă că ar putea fi carne de câine sau pisică. Dezvăluirea a fost făcută într-un documentar al BBC 3.

Felul respectiv a fost ales la întâmplare din mai multe mâncăruri de tip fast-food din Londra, alături de burgeri, kebabi şi mâncare chinezească, în cadrul unei investigaţii speciale.

“Conţine carne – dar nu este miel, nici porc, vită sau pui. Nici cal şi nici capră. În acest moment, laboratorul nu poate identifica exact de la ce animal provine această carne”, a declarat o purtătoare de cuvânt. ”Este absolut terifiant deoarece dacă nu este niciuna dintre aceste cărnuri pe care le ştim, atunci ce este? De unde vine? Unde a fost sacrificat animalul? Au fost condiţii igienice?”, se întreabă nutriţionistul Surinder Phull.

Până în prezent, peste 5.000 de teste cerute de Agenţia pentru Standarde Alimentare au fost efectuate, iar 44 au arătat prezenţa cărnii de cal inclusiv în felurile de mâncare servite în şcoli, centre de zi şi azile.

Analizele ADN efectuate în cazul unui fel de mâncare de tip fast-food care ar fi trebuit să conţină carne de miel au arătat că acesta conţinea carne, dar nu una cunoscută pentru consum, generând speculaţii că ar putea fi de câine sau pisică, relatează Daily Mirror, în ediţia electronică.

Analizele ADN au arătat că acesta nu conţine nici urmă de miel, dar nici de vită, pui, porc, capră sau cal, ceea ce înseamnă că ar putea fi carne de câine sau pisică. Dezvăluirea a fost făcută într-un documentar al BBC 3.

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 30 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 7 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 25 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 28 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°