Membrii Asociaţiei „Centrul de Mediere” Gorj se întrunesc mâine, 30 martie, la Hotel Brâncuşi din Târgu Jiu, pentru a participa la un seminar. Cei prezenţi vor purta discuţii pe tema medierii, procedeu care de mai bine de o lună a devenit obligatoriu, în sensul că, cei care vor să înainteze un proces, vor putea face acest lucru numai după ce ambele părţi trec pe la un mediator. „Întâlnirea are drept scop o dezbatere deschisă cu privire la aspectele teoretice şi practice legate de şedinţa de informare, având în vedere faptul că, de la 15 februarie, medierea a devin obligatorie. Dezbaterile vor fi publicate în articole, ghiduri, în vederea armonizării practice a mediatorilor şi a unei mai bune colaborări”, a spus directorul Departamentului de Relaţii Publice şi Presă al Asociaţiei Centrului de Mediere Gorj.
Sunt invitaţi să participe la acest seminar mediatorii autorizaţi, membrii Asociaţiei Centrul de Mediere Gorj, cât şi persoane şi mediatori care sunt interesaţi. În urma seminarului se vor acorda diplome tuturor participanţilor care se vor constitui în programul de pregătire profesională a mediatorilor din judeţul Gorj. Cursuri de mediere sunt organizate şi în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Costurile participării la curs sunt în jurul a 4000 lei.
Membrii Asociaţiei „Centrul de Mediere” Gorj se întrunesc mâine, 30 martie, la Hotel Brâncuşi din Târgu Jiu, pentru a participa la un seminar. Cei prezenţi vor purta discuţii pe tema medierii, procedeu care de mai bine de o lună a devenit obligatoriu, în sensul că, cei care vor să înainteze un proces, vor putea face acest lucru numai după ce ambele părţi trec pe la un mediator. „Întâlnirea are drept scop o dezbatere deschisă cu privire la aspectele teoretice şi practice legate de şedinţa de informare, având în vedere faptul că, de la 15 februarie, medierea a devin obligatorie. Dezba