Peste două sute de elevi şi liceeni vor participa mâine, la a VIII-a ediţie a concursului „O mască râde, alta plânge“.
Evenimentul, găzduit de Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“, se derulează cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Poeziei – 21 martie, şi Zilei Mondiale a Teatrului – 27 martie, fiind totodată cuprins în Calendarul Activităţilor Educative al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, la domeniul „Educație prin artă“.
Activitatea este organizată de bibliotecarii şcolari sub egida ISJ Iaşi şi a Clubului „Prietenii bibliotecii“, coordonată de prof. Mihaela Apetroae – inspector de specialitate, bibliotecar Elena Crăcană de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ şi bibliotecar Ines-Andreea Toader de la Colegiul Naţional „G. Ibrăileanu“. Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: interpretare poezie – „Ecouri poetice“, interpretare teatrală „Mirajul scenei“ şi „Creaţii literare – poezie“.
La acţiune şi-au anunţat participarea peste 250 de elevi ai claselor I-XII, îndrumaţi de cadre didactice şi bibliotecari, de la 20 de instituţii de învăţământ preuniversitar din județ. Din juriu, al cărui preşedinte este prof. univ. dr. Toma Hogea, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi, mai fac parte prof. Anca Buzea, muzeograful Corina Mocanu Irimiţă, de la Muzeul Literaturii Române, actorul Theodor Ivan și regizorul Vlad Cepoi, colaboratori ai Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi. „Suita de activităţi, organizată într-un permanent şi creativ parteneriat elev – profesor – bibliotecar, vizează antrenarea elevilor într-o competiţie artistică, urmărindu-se dezvoltarea gustului estetic, cultivarea spiritului prin artă şi, nu în ultimul rând, orientarea spre cartea din bibliotecă“, arată organizatorii.
Peste două sute de elevi şi liceeni vor participa mâine, la a VIII-a ediţie a concursului „O mască râde, alta plânge“.
Eveniment