Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PIRITA VANDUTA - Remin primeste 53 de milioane de dolari pentru aurul si argintul de la Suior

Publicat in eMaramures, joi 28 martie 2013 ·

A patra procedura de licitatie a fost cu noroc pentru compania baimareana Remin, care a reusit sa obtina, din partea unui investitor elvetian, exact suma pe care si-o dorea pentru pirita aurifera de la Flotatia Centrala. Cele 506.000 de tone au fost achizitionate cu peste 53 de milioane de dolari, dupa cum a precizat pentru eMaramures directorul general Ovidiu Galca, contractul fiind semnat chiar in aceasta saptamana.

“ Nu vor exista contestatii, pentru ca Werco Trade a fost singura societate inscrisa la licitatia din 21 martie . Au mai fost alte trei proceduri demarate pentru vanzare, dar, din pacate, s-au cumparat caiete de sarcini insa nimeni nu s-a prezentat ulterior pentru licitare”, a explicat seful de la Remin.

Prima strigare pentru pirita aurifera de la Remin a avut loc in noiembrie anul trecut. In ciuda esecurilor repetate, compania a mentinut pretul la valoarea de 105 dolari pe tona . Elvetienii de la Werco Trade urmeaza sa retraga materialele de pe halda in etape, pe parcursul urmatorilor ani.

Firma este specializata in tranzactionarea cuprului, plumbului, zincului, aurului, dar si a altor metale si minereuri. De asemenea, ea ofera o gama larga de alte servicii, intre care si diverse finantari sau asigurarea logisticii, fiind activa pe piata din 2008.

Pirita aurifera cumparata de elvetieni are in compozitia sa chimica 11,30 grame de aur la tona, dupa cum arata un buletin de analiza obtinut de eMaramures. De asemenea, mai contine: argint - 43,10 gr/tona, sulf - 46,78%, arsen - 2,30%, plumb - 0,61%, zinc - 0,73%, cupru - 0,04%, mangan - 0,02%, fier - 36,04%, stibiu - 0,08%, cadmiu - 0,002%, seleniu - 0,003%, dioxid de siliciu - 14,40%, oxid de calciu - 1,27%, oxid de magneziu - 0,12.

Compania Remin a intrat in insolventa in februarie 2009, data la care figura cu datorii de aproximativ 140 de milioa

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a aruncat un cocktail Molotov la Ambasada Israelului. Forțele antitero au intervenit

HotNews acum 20 minute
Un cetățean străin a aruncat cu o sticlă incendiară, luni, înspre gardul Ambasadei Israelului, au confirmat, surse oficiale din instituție, pentru HotNews. SRI și Poliția Capitalei au transmis ulterior că bărbatul a încercat să dea foc ușii de la in

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 44 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 46 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°