Municipal Târgovişte şi-a atins obiectivul pentru partea regulată a sezonului competiţional 2012 – 2013. Campioana României a învins Alexandria şi a depăşit Aradul în clasamentul Ligii Naţionale Feminine de Baschet graţie rezultatelor directe înregistrate în dubla manşă cu formaţia lui Dan Moraru.
Meciul din epilogul sezonului regulat nu a fost foarte simplu pentru CSM, care a avut o primă jumătate asemănătoare cu ultima parte a duelului de la Sfântu Gheorghe. Ratări inexplicabile, lipsă de reacţie în faza defensivă şi un joc anost, care a oferit speranţe te-leormănencelor. Sfertul 1 s-a încheiat la egalitate, 10 – 10, iar echilibrul s-a menţinut şi în mitanul următoar, când, în ciuda unei eficienţe superioare, dâmboviţencele au primit la fel de multe puncte. La cabine s-a intrat cu Municipal având un avans de 1 singur punct şi cu destui nemulţumiţi în tribune, care aşteptau un galop de sănătate din partea favoritelor.
Lucrurile aveau să se schimbe în bine odată cu startul sfertului al treilea, când apărarea a început să funcţioneze, iar oaspetele au marcat doar 7 puncte, în vreme ce Târgoviştea a găsit căile corecte de a înscrie. Fără să iasă prea mult în evidenţă, Matic a adunat punct după punct, iar Gabriela Mărginean nu a mai greşit la fel de mult. La capitolul recuperări, Tikhonenko a fost mai pe fază decât colegele sale, iar emoţiile s-au risipit definitiv, când campioana a început sfertul de final, iar diferenţa a ajuns la 20 de puncte. Cu victoria asigurată, elevele lui Florin Nini au încercat să ofere mai mult şi celor 400 de spectatori prezenţi în Polivalentă, accelerând pentru atingerea unui punctaj cât mai mare. Municipal a ajuns până la borna 79, în vreme ce tele-ormănencele nu au izbutit decât 55.
Cele două puncte obţinute cu Teleormanul Alexandria au fost suficiente pentru ca CSM să înceapă play-off-ul de pe primul loc. Pe 6 aprilie t