Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea raţiunii cu glas de clopot

Publicat in Adevarul, joi 28 martie 2013 ·

Oameni, situaţii, experienţe frumoase sau experienţe urâte adunate în ani şi ani vor contribui din plin la formarea convingerilor personale despre viaţă, despre carieră, despre propria conduită, despre ce iubeşti sau despre ce urăşti cel mai mult. Mai jos sunt câteva raţionamente personale, care au început să devina convingeri dupa ce naivitatea tipică unei minţi tinere a început să se erodeze.

Ele îţi vin în minte şi te trezesc ca un sunet de clopot atunci te loveşti de o situaţie pe care ai mai trăit-o şi prevezi parcă ce ar trebui să urmeze. Te activezi imediat şi devii ofensiv. Convingerile vin în mare parte din experienţa profesională, pe unele este posibil le fi văzut scrise cândva de altcineva şi să le fi adoptat după ce le-am verificat în viaţa reală.

Lucrând pentru oameni „mari”, nu vei ajunge niciodată ca ei. Învaţă de la ei apoi urmează-ţi propriul drum. La umbra stejarului nu creşte nimic.

1. Atunci când te implici într-un proiect pentru un om de afaceri bogat, mâna lui va ajunge până la buzunar, dar nu va scoate nimic de acolo. E doar gestul care l-a făcut să devină un om bogat.

2. Nu promite niciodată nimic cuiva care are obiceiul să ceară promisiuni. Vei face eforturi mari să îţi respecţi cuvântul, iar pentru el va fi ceva firesc.

3. Dacă rămâi fără obiective (personale sau profesionale), stabileşte-ţi repede altele până ce nu începi să te prosteşti.

4. Când eşti convins că ceva nu merge, chiar nu va merge, dar de fiecare dată se vor găsi câţiva idioţi să te contrazică. Nu încerca să-i convingi pentru că vei pierde. Prostia are mai mulţi fani decât înţelepciunea.

5. Nu îţi pierde mult timp învăţându-i pe alţii cum pot scăpa de sărăcie. După un timp, îţi vei da seama că te agiţi mai mult decât ei, apoi îţi vor spune cu seninătate că aşa le e bine şi aşa.

6. Lucrând pentru oameni „mari”, nu vei ajunge nicio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier » Copilul de 2 ani se afla în mașină și a fost transportat la spitalul din Făgăraș

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionel Ganea (51 de ani), fostul internațional român, a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de vineri, 9 mai. Evenimentul s-a petrecut între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș. Conducătorii auto au fost tes

Buletinul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025, validat de BEC

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 9 mai 2025, buletinul de vot, pe care se regăsesc numele lui Nicușor Dan și George Simion. Decizia vine după ce Curtea Constituțională a validat rezultatul primului tur al scrutinului prezidențial. As

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 4 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum o ora
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Doi bărbaţi, împuşcati de alţi trei într-o spălătorie auto din oraşul Pantelimon / Anchetă a Poliţiei

News.ro acum 28 minute
Poliţiştii din judeţul Ilfov au demarat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de către o unitate medicală din oraşul Pantelimon că doi bărbaţi s-au prezentat cu plăgi împuşcate. Ancheta a reliefat că victimele au fost împuşcate de alţi trei bărbaţi, î

Emma Răducanu avansează în turul trei la turneul de la Roma

Mediafax acum 13 minute
Emma Răducanu, jucătoarea britanică cu origini românești, a reușit să se califice, vineri, în turul al treilea al prestigiosului turneu WTA 1000 de la Roma. Sportiva în vârstă de 22 de ani, aflată în prezent pe locul 49 în clasamentul mondial WTA, a

Reacție a Ministerului de Externe în legătură cu vehicularea unor afirmații false privind organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale: Cetățenii români din străinătate vor vota în bune condiții / Votul în turul doi are loc tot pe durata a trei zile / Pentru turul doi urmează să fie transmise 3.600.000 de buletine de vot pentru secțiile din străinătate

G4Media acum o ora
Reprezentanții Ministerului de Externe au dezmințit vineri, 9 mai, informațiile potrivit cărora ar putea exista probleme la votul din Diaspora pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai. Susține G4Media. Click AICI pentru a redire

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 4 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 2 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 2 ore
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°