Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj a efectuat în această dimineaţă percheziţii la locuinţele unui zălăuan, suspectat că face parte dintr-o grupare infracţională specializată în infracţiuni informatice cu carduri bancare, aşa-numitul skimmimg, ce acţiona pe toate continentele.
Percheziţii au avut loc, concomitent cu cele de la Zalău, în mai multe localităţi din ţară unde membrii reţelei îşi au domiciliul, fiind efectuate nu mai puţin de 78 de astfel de acţiuni. În Zalău au avut loc patru, toate la imobile aparţinând aceleiaşi persoane - suspectată că face parte din grupare. Potrivit şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, Cristian Laţcău, din cele patru locaţii au fost ridicate, în urma percheziţiilor, calculatoare şi alte obiecte şi înscrisuri care interesează cauza. Zălăuanul a fost reţinut şi urmează să fie trimis la Bucureşti pentru cercetări.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, astfel de percheziţii au mai avut loc în această dimineaţă şi în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea, Olt, Constanţa, Vrancea, Cluj, Hunedoara, Galaţi, Satu Mare, j Brăila, Braşov, Iaşi, Neamţ, Suceava, Bihor şi Giurgiu. În acelaşi timp, în baza cererilor de comisii rogatorii, s-au efectuat simultan percheziţii şi în străinătate, unde o parte dintre suspecţii români au reşedinţa şi deţin sisteme informatice, echipamente skimming, aparatură de contrafacere de carduri, carduri falsificate, înscrisuri sau alte bunuri folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv în Anglia, Germania, S.U.A. şi Republica Dominicană.
Acţiunea a fost sprijinită de Biroul F.B.I. din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, agenţi F.B.I. din SUA, New York, Biroul Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, reprezentanţi BKA Wiesbaden – Germania, investigatori din cadrul DCPCU Londra şi EU