Diana Bucuţa, inspector la învăţământul primar în cadrul Inspectoratului Şcolar Sibiu, a declarat joi că potrivit metodologiei adoptate zilele trecute, anul acesta părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa pregătitoare sau clasa I şi on-line, nu doar completând un formular tip la unitatea de învăţământ, aşa cum se întâmpla până acum.
“Anul trecut se proceda în felul următor. Părintele mergea în unitatea de învăţământ, primea o cerere tip, completa de mână cererea tip cu datele copilului, se includeau datele ce se transcriau în aplicaţia informatică, după care se lista. Fişa era verificată şi semnată. Această procedură se numeşte validare, validare care este obligatorie. Părintele verifică datele, semnează şi în momentul acela copilul a fost înscris oficial în baza informatică”, a explicat Diana Bucuţa.
Potrivit acesteia, din acest an, părinţii care sunt prea ocupaţi şi nu pot ajunge personal la unitatea de învăţământ, pot face înscrierea on-line.
“Ce este nou în acest an, se poate face şi înscriere on-line. Încă nu avem detalii, nu ştim care va fi procedura, dar, practic, pentru părinţii care sunt ocupaţi, lucrează foarte mult, pot face şi înscrierea on-line şi atunci se duc la şcoala la care doresc să îşi înscrie copilul doar pentru validarea fişei. Se face, practic, o economie de timp”, a spus Bucuţa.
În acest an, înscrierile pentru clasa pregătitoare şi clasa I încep din 2 aprilie. Aproximativ 4.000 de preşcolari sunt aşteptaţi anul acesta să se înscrie în clasa pregătitoare şi clasa I, în judeţul Sibiu, potrivit datelor oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sibiu.
Clasa pregătitoare va fi înfiinţată în anul şcolar 2013-2014 în 99 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, mai exact în toate unităţile în care există ciclu primar.
Conform recensământului, ar trebui să se