Se pare că pe zi ce trece premierul Ponta devine tot mai înțelept și greșeala din vara trecută, când s-a prins în hora suspendării, i-a folosit la ceva. După toate presiunile făcute pentru numirea procurorului general și al șefului DNA, după toată mocirleala în care s-a scăldat ministrul Justiției, nereușind în lunile care au trecut decât să-și facă rost de un post bun la CCR, Ponta va lua taurul de coarne și va face numirile cerute. Dar nu oricum, ci după ce se va consulta cu președintele Băsescu!
Formula pe care a găsit-o se pare că o va agrea și președintele, în sensul că pentru DNA i-o propune pe Laura Kovesi, favorita lui Băsescu, iar la procuratură îl va propune pe Tiberiu Nițu, pe care-l preferă USL-ul, deși acesta s-a făcut de mirul lumii la interviul de pomină care a fost televizat. Probabil că acesta e compromisul: eu îl propun pe cel care vrei tu, iar tu îl numești pe cel pe care-l vreau eu și uite așa mai rezolvăm ceva! Chiar dacă e greu de crezut totuşi Băsescu îl va accepta pe Nitu. Propunerea pentru Kovesi depinde doar de ea, care va fi nevoită în cazul în care va accepta să părăsească postul de înalt reprezentant al României pe lângă Comisia Europeană.
Probabil că așa se și explică preluarea interimatului de la justiție de către Victor Ponta, ca să nu mai fie o a treia persoană care să negocieze aceste numiri. Potrivit legii, ministrul Justiţiei este cel care propune viitorii şefi de parchete. Fostul ministru Mona Pivniceru declanșase o nouă procedură, însă aceasta a fost abandonată de Ponta. Nu se știe dacă Crin Antonescu și Dan Voiculescu vor avea un cuvânt de spus în privința numirilor la cele două posturi importante de procuror-șef, Parchetul general și DNA, dar după cum decurg lucrurile cred că pe Ponta nici nu-l mai interesează părerea celor doi și tranșează direct cu președintele această chestiune care atârnă ca o piatră de moa