De cinci ori a rostit numele României premierul Marii Britanii, David Cameron, în discursul despre imigrație pe care l-a susținut luni la Universitatea Suffolk. Alături de bulgari, am fost exemplul favorit al politicianului conservator atunci când era vorba de a calma temerile induse britanicilor de presa tabloidă și de partide precum UKIP despre desantul nostru în Regatul Unit după 31 decembrie.
Cu subiect și predicat, premierul britanic spune că îi vrea ca imigranți pe „cei mai străluciți și cei mai buni” dintre noi, dar nu pe cei care sunt atrași de sistemul de beneficii sociale britanice. Cu alte cuvinte, vă vrem creierele, dar țineți-vă săracii acasă. Este exact același tip de retorică pe care am auzit-o acum câteva săptămâni la ministrul german de interne. O atitudine perfect rațională și conform interesului național, la prima vedere. Dar…
Propunerile lui Cameron sunt departe de a rezona cu idealul unei Europe unite și sunt mai degrabă expresia rupturii care apare între insulă și continent, ruptură abil manevrat de politicieni pe care criza îi poate omorî politic, dar pe care aruncatul vinii pe imigranți îi mai poate ține un mandat în funcție. Cameron propune, pe de-o parte, o Europă comună a creierelor, în care imigrația este bună. Pe de altă parte, Cameron scoate din spațiul comun persoanele aflate în dificultate.
Europa și Marea Britanie nu sunt un teritoriu pentru cei săraci. Cei 119,6 milioane de cetățeni ai UE atinși de sărăcie sunt expulzați la periferia societăților din care provin. Nobilul ideal al Strategiei Europa 2020, de a ridica din sărăcie 20 milioane de europeni, se evaporă sub presiunea interesului politic și electoral. Acesta este mesajul discursului lui Cameron, unul politicos, dar care implică o retorică a diferenței și a izolaționismului, cu românii și bulgarii pe post de țapi ispășitori.
O astfel de atitudine nu es
