Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetele mulţumesc pentru sprijin: performanţele obţinute din 2009 încoace sunt şi ale UVVG

Publicat in Glasul Aradului, joi 28 martie 2013 ·

Echipa arădeană de baschet feminin trece prin momente dificile, din cauze financiare, după ce unul din parteneri n-a mai putut contribui la buget. Galben-albastrele au primit însă o gură de aer din partea Universității de Vest Vasile Goldiș, a cărei contribuție la menținerea în viață a multiplei campioane a devenit esențială. Instituția de învățământ a achitat în avans ratele lunare, astfel că o parte din restan­țele către jucătoare au fost achitate. În schimb, Comitetul Director al grupării arădene a făcut un gest prin care dorește să răspundă pe măsura gestului.

„În semn de apreciere, recunoaştem dreptul Universităţii de a folosi performanţele obţinute aşa cum crede UVVG de cuviinţă. În semn de gratitudine suntem bucuroşi ca Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, facultate de categoria A, Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport sau Catedra de Educaţie Fizică şi Sport, să adopte patrimonial performanţele obţinute şi să folosească oficial performanţele obţinute de clubul nostru după cum urmează: în sezonul 2009 – 2010 echipa noastră obţine locul II şi devine vicecampioană în Divizia A feminin şi se califică în Cupele Europene în şaisprezecimile Euro-Cup Women; sezonul 2010-2011, un sezon istoric când echipa noastră „UVVG” I.C.I.M Arad obţine cea mai mare performanţă, campioană naţională Divizia A feminin, Campioană a Ligii Europei Centrale şi câştigătoarea Cupei României ceea ce este pentru prima oară în istoria baschetului feminin românesc; în sezonul 2011-2012 am obţinut medalie de bronz în Campionatul Naţional, locul II şi vicecampioană în Liga Europei Centrale şi locul III la Cupa României. În acest sezon, câştigând din nou Liga Europei Centrale, această echipă a avut performanţe remarcabile. Aceste performanţe pot fi folosite de fiecare dată la evaluările la care este supusă facultatea pe toată perioada colaborării noastre”, a comunicat conducerea

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 20 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°