Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Sărbătorim Sfintele Paşti anul acesta, în cadrul Anului Credinţei. De fapt, Paştele poate fi sărbătorit doar în cadrul credinţei. Şi cu toate acestea, credinţa îşi are şi ea greutăţile ei, iar una dintre acestea este suferinţa însăşi. Această experienţă au trăit-o chiar şi acei ucenici ai lui Isus, atunci când şi-au pus întrebarea: oare de ce a trebuit să moară Mântuitorul pe cruce, fără ca Dumnezeu să intervină? Cei doi ucenici care mergeau pe drumul spre Emmaus dezbăteau tocmai această întrebare, atunci când străinul li s-a alăturat în călătoria lor, începând să le vorbească şi - după cum ni se spune - să le dezvăluie sensul Scripturii (Lc 24, 27). Răspunsul care l-au primit cei doi ne dă şi nouă azi de gândit şi ne deschide noi perspective: nu trebuia oare Mesia să îndure toate acestea, pentru a ajunge astfel în mărirea sa? (Lc 24, 26). Este cel puţin neobişnuit şi într-adevăr destul de greu să acceptăm acest cuvânt, această explicaţie a Mântuitorului, cu atât mai mult atunci când această suferinţă se referă la propria noastră persoană. Şi totuşi cuvântul lui Isus cel Înviat îşi păstrează valabilitatea: suferinţa, în general, iar mai presus de toate suferinţa lui Cristos are o putere mântuitoare, eliberatoare şi vindecătoare pentru noi toţi. Din acest unic motiv avem toată justificarea de a sărbători patimile lui Cristos, iar împreună cu acestea orice fel de suferinţă purtată, îndurată în spirit creştin. Din acest motiv nu doliul ori tristeţea, ci bucuria este tonul dominant al Vinerei Mari, iar aceasta tocmai în perspectiva dimineţii Paştelui şi tocmai din cauza Învierii lui Cristos în toată mărirea sa.

Cristos a luat asupra sa crucea şi suferinţa şi a mers cu ele pe cale, înaintea noastră, hotărât, înainte. Noi nu trebuie decât să călcăm pe urmele sale şi să îl urmăm. De aici şi învierea sa a devenit pentru noi p