Cele 6 puncte (cele trei cu Alba Iulia obţinute la „masa verde”) strânse în debutul returului de UTA şi rezultatele modeste obţinute de Corona Braşov, ACS Poli şi FCM Târgu Mureş îi ţin serios pe arădeni în „cărţile” promovării. Adrian Marţian susţine mereu că echipa este datoare să încerce ca de la anul să evolueze în Liga 1, însă, la urma urmei, e conştient şi el că s-a plecat cu un mare handicap la drum, ceea ce se traduce printr-o pregătire de iarnă deficitară şi o întărire tardivă şi insuficientă a lotului.
Colac peste pupăză, în cele două săptămâni de pauză provocate de retragerea din competiţie a Unirii Alba Iulia, „alb-roşii” nu au reuşit să bifeze toate etapele unei pregătiri complete. Din cauza precipitaţiilor căzute în toată ţara, dar şi la Arad, „textiliştii” şi-au amânat amicalele de la Turnu Severin, Mediaş şi cel cu UTA II, dar au şi mutat câteva antrenamente din aer liber sub balon.
„Ce să spun eu despre lipsa terenurlor de antrenament? Eu sunt de o lună de zile aici, nici nu ştiu să merg bine prin oraş, alţii trebuie să vorbească despre asta. Eu am văzut că sunt ceva terenuri pe care puteam intra, dar ce pot face acum? Miercuri ne-am antrenat pe un teren de 40 de metri, ne-am adaptat condiţiilor pe care le avem”, a precizat Adrian Marţian.
Preşedintele „Bătrânei Doamne” a fost completat de antrenorul „alb-roşiilor”, care s-a referit mai mult la situaţia în care şi în acest punct al sezonului îi sosesc fotbalişti în probe.
„Ideal e să faci lotul înainte de campionat, dar dacă nu am avut posibilitatea ce să mai facem acum? Să nu se uite că în urmă cu vreo lună făceam antrenamente pe unde apucam, aveam 9-10 jucători în lot, foarte repede trecem peste aceste lucruri. Nu exista nici apă caldă pentru duşul fotbaliştilor, cred că dacă nu venea domnul Marţian vorbeam astăzi despre o tragedie. Am avut o grămadă de pro