Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neuro intră în reparaţii

Publicat in Flacara Iasului, joi 28 martie 2013 ·

Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu“ din Iaşi va intra într-un proces de reabilitare a tuturor secţiilor. Se estimează că valoarea totală a investiţiei se va ridica la suma de 7,5 milioane de lei.

Şase milioane sunt fonduri provenite de la bugetul judeţului, restul banilor urmând a fi obţinuţi pe baza unui credit. Durata de execuţie a investiţiei este de 12 luni.

„Spitalul Clinic de Urgenţă «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi îşi desfăşoară activitatea într-o clădire compusă din mai multe corpuri care sunt dispuse unitar, pe funcţiuni, – blocuri operatorii, Unitate de Primire Urgenţe, triaj, secţii clinice, laboratoare, spaţii administrative, spaţii de învăţământ, bucătărie, spălătorie, spaţii tehnice şi o serie de anexe cu funcţii adiacente spitalului. Clădirea a fost dată în folosinţă în 1973, iar în 2012, a fost realizată documentaţia în faza de expertiză tehnică şi de avizare a lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea clădirii spitalului“, se arată în nota de fundamentare a obiectivului.

„Noi dorim să facem o reabilitare a clădirii spitalului, pentru ca, în perioada următoare, să fie demarate lucrările complexe. Nu putem face aceste lucrări fără studiu de fezabilitate. După, vom vedea de ce fonduri vom mai avea nevoie şi ce lucrări se vor mai putea efectua“, spune dr. Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu“ din Iaşi va intra într-un proces de reabilitare a tuturor secţiilor. Se estimează că valoarea totală a investiţiei se va ridica la suma de 7,5 milioane de lei.

Şase milioane sunt fonduri provenite de la bugetul judeţului, restul banilor urmând a fi obţinuţi pe baza unui credit. Durata de execuţie a investiţiei este de 12 luni.

„Spitalul Clinic de Urgenţă «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi îşi desfăşoară activitatea într-o clădire compusă din mai

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Birchall, numită consilier prezidențial de către președintele interimar Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Fostă ministră în guvernele Dăncilă și Grindeanu și candidată la alegerile prezidențiale de anul trecut, care au fost anulate, Ana Birchall a fost numită, începând cu 1 mai, consilier prezidențial. Decretul de numire a Anei Birchall în funcția de co

Planul Roșu de Intervenție activat după un incendiu la Spitalul CF Pașcani (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în mansarda Spitalului General CF Pașcani, județul Iași! Potrivit IGSU, la ora 14:11, pompierii de la ISU Iași au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la mansarda Spitalului

MAE acuză AUR că răspândește informații false și încearcă manipularea alegătorilor: „Există suficiente buletine” pentru diaspora

Adevarul acum 56 minute
AUR a menționat că potrivit semnalelor primite de la românii aflaţi în diaspora, dar şi din partea membrilor AUR din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot faţă de fluxul mare de alegători preconizat.

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Onilă condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Ziua Constanta acum 2 ore
sursă foto: wikipedia Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizi

O femeie a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia / A fost tractată cu un tractor, după ce a rămas blocată în nisip / În autoturism se aflau şi doi copii / Poliţiştii fac cercetări

G4Media acum 40 minute
O femeie în vârstă de 41 de ani a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia, s-a plimbat pe ţărm, iar la un moment dat a rămas blocată în nisip. Ea a fost tractată de un tractor pentru a putea să iasă de pe plajă. În autoturism se aflau şi doi copii. Pol

MAE: Orice afirmaţii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false şi reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor / Au fost transmise 3.600.000 de buletine, care au ajuns deja la secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a răspuns, miercuri, acuzaţiilor AUR privind lipsa buletinelor de vot în diaspora, Andrei Ţărnea arătând că orice afirmaţii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate

PSD îl acuză pe Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor social-democrați: „Le trimite mesaje mincinoase”

Adevarul acum o ora
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, care a publicat online o captură de ecran cu o

Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT

Mediafax acum 2 ore
„Încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize

Ucraina urmează să semneze în următoarele ore acordul cu SUA privind mineralele rare

HotNews acum o ora
Acordul dintre Ucraina și Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei va fi semnat în următoarele 24 de ore și reprezintă, în forma sa actualizată, un „parteneriat real”, a anunțat premierul ucrainean Denis

SuperLiga: Vasile Miriuță, mesaj războinic înainte de Poli Iași – Sepsi: „Adversarul trebuie să simtă că nu are nicio șansă”

HotNews acum o ora
Vasile Miriuță, antrenorul echipei Poli Iași, a prefațat meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe care va avea loc în etapa a șaptea din play-out-ul SuperLigii, vineri, de la ora 17:30. Poli Iași se află pe locul 4 în play-out, cu 27 de puncte, în tmp ce Sep

Vremea

București
acum

22°
mie.

8°/23°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

14°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/24°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°