TIMIȘOARA. Zeci de mediatori și studenți de la Facultatea de Drept au luat parte, joi, la întâlnirea „Medierea în contextul noilor Coduri”. Ei au discutat probleme actuale ale profesiei de mediator, precum și care sunt legile și cursurile pe care trebuie să le urmeze cel care vrea să devină mediator. Prezentă la eveniment a fost și deputatul, Alina Gorghiu, inițiatoarea al Legii 115/2012, prin care a fost introdusă obligativitatea şedinţei de informare cu privire la mediere.
Acum discuțiile, controversele pe care le presupune acest subiect sunt în creștere, mă bucur că Faculatatea de Drept a UVT găzduiește un subiect atât de important, spune conf. univ. dr. Lucian Bercea, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Unde va fi medierea peste ani de zile? În 2006 aveam o lege, dar nu aveam o profesie, o lege care era prost croită, nu dădea posbilitatea metodei alternative care dă posibilitatea medierii conflictelor. Unii spun că nu ar fi trebui să existe. Ce văd eu pe mai departe, îmi doresc să devină o profesie așezată, să nu ne mai întrebăm câte ședințe gratuite să mai facem, până să intrăm pe ședinte normale. Soluția în mediere nu este una juridică, de ce nu, de ce da…Subiectul despre care vreau să vă vorbesc este un lucru recent întâmplat în Parlamemtul European. Noi cu legea din România le-am luat-o înainte, pot spune că suntem posesorii celei mai bune legi ai medierii din Europa. EU a ajuns la concluzia că mijloacele de rezolvare a conflictelor sunt insuficiente, a spus Alina Gorghiu, deputat. Acesta a mai spus că Uniuniea Europeană a ajuns la concluzia că toate procesele venite din țările aparținătoare costă foarte mult și durează. Procedura medierii a fost introdusă în România în anul 2006, prin Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, ulterior modificată şi comple