Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record istoric: Consiliul Local va vota astăzi cel mai mare buget al Iaşului

Publicat in Vremea Noua, joi 28 martie 2013 ·

O contribuţie însemnată o au fondurile europene. Opoziţia din CL: veniturile sunt „umflate şi nerealiste“.

Consilierii locali se vor întruni astăzi în­tr-o nouă şedinţă ordinară de plen. Principalul proiect de pe ordinea de zi vizează aprobarea bugetului local din acest an, cel mai mare buget al Iaşului aprobat vreodată, estimat la peste 909 milioane de lei, o contribuţie însemnată având fondurile europene. Ni­velul veniturilor şi al cheltuielilor din acest an ar ridica semne de întrebare, potrivit opoziţiei, reprezentanţii acesteia afirmând că sumele avansate sunt umflate şi lipsite de realism. Oficialii Primăriei îşi propun să adune venituri la bugetul local de 909,2 milioane de lei, din care sumele atrase din plata taxelor şi impozitelor reprezintă doar 290 de milioane de lei, diferenţa fiind compensată din banii primiţi de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeană. Edilii vor să cheltuiască peste 930 de milioane de lei, în special pentru funcţionarea aparatului propriu şi a socie­tăţilor din subordinea Primăriei. Consilierii vor mai aproba astăzi bugetul societăţii Termo-Service, care va funcţiona cu suma de 6,9 milioane de lei, banii acoperind în cea mai mare parte cheltuielile salariale ale angajaţilor. Şi societatea Tehnopolis va avea buget, în urma şedinţei de CL de astăzi. Societatea subordonată Primăriei şi Con­siliului Judeţean va avea venituri de 1 milion de lei, mai mari faţă de anul trecut cu 13%. Consilierii vor analiza mai multe proiecte privind prelungirea contractelor de comodat în cazul unor asociaţii, transferuri de terenuri sau scoaterea spre vânzare a unui spaţiu comercial de lângă Casa de Pensii la un preţ de 1 milion de lei, fără TVA. În cadrul şedinţei de astăzi va fi înlocuit unul din consilierii locali. Gheorghe Grigoraş şi-a dat demisia din funcţia de consilier şi va fi înlocuit de la PDL cu Cătălin Cristian. Ace

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 7 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 5 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român”

Gandul acum 13 ore
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat, vineri, că a renunțat la 20% din salariu său, bani pe care i-a virat către statul român. Ivan susține că le va cere tuturor directorilor din companiile de stat administrate de Ministerul Energiei să facă a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°