O casă din Coteşti a luat foc marţi noapte, din cauza unui coş de fum deteriorat. Incendiul a fost anunţat la ora 22.50, la locuinţa lui Vasile C., iar la faţa locului au plecat pompierii focşăneni cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. În timpul intervenţiei, ei au fost sprijiniţi de voluntarii Serviciului Vo-luntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Coteşti.
Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără la acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din şindrilă, pe o suprafaţă de 5 metri pătraţi, dar şi la bunurile din două camere. „În urma acestuia s-au înregistrat pagube la nivelul acoperişului, însă, în ciuda vântului care sufla cu putere, flăcările nu au cuprins întregul acoperiş al imobilului datorită intervenţiei pompierilor. În incendiu au ars bunuri electronice, obiecte de mobilier şi articole de îmbrăcăminte din cele două camere. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui coş de fum deteriorat”, a transmis locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
De asemenea, ieri, la ora 10.00, pompierii au fost anunţaţi că pe strada Mărăşeşti din Focşani, o maşină a luat foc. Autoturismul de producţie autohtonă, înmatriculat în Vrancea, era parcat în zona cimitirului Nordic. Pentru stingerea incendiului la faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, intervenţia promptă a pompierilor militari limitând pagubele la nivelul izolaţiei din plastic a instalaţiei electrice a autoturismului. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs din cauza unui cablu electric deteriorat.
Marţi, şi paramedicii au avut intervenţii,12 la număr. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc stări de lip