*Un martor a fost amendat, marți, de către Tribunalul Tulcea
Nu va scăpa de declarațiile pe care trebuie să le dea în fața instanței de judecată. Marți, Tribunalul Tulcea i-a aplicat o amendă de 250 de lei lui Grigore Iosif, martor în procesul în care Cozma Ivanov este judecat pentru că și-a omorât fiul.
Martorul amendat poate contesta această decizie în termen de zece zile. El va fi obligat să depună mărturie (următorul pas este emiterea unui mandat de aducere).
Bărbatul era chemat drept martor în dosarul lui Ivanov Cozma, bărbatul acuzat că, în septembrie 2012, l-a înjunghiat pe fiul său cu un cuţit în abdomen. Victima a fost transportată de urgenţă la o unitate medicală, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. În octombrie, fiul inculpatului a decedat la spital.