Spre deosebire de unele zone ale ţării, cel mai vestic judeţ al ţării nu se poate lăuda cu politicieni cu averi imense. Niciunul dintre ei, însă, nu se poate plânge de situaţia financiară.
Şeful PDL, Vasile Blaga, a devenit senator cu mari emoţii, după ce a fost surclasat în Colegiul senatorial 3 din Timiş de către SPD-istul Marian Suciu. Blaga a intrat în Senat după suplimentare. Conform declaraţiei de avere depuse înaintea alegerilor din decembrie 2012, Vasile Blaga menţionează are două terenuri, în Cihei şi Petrileni, judeţul Bihor, unul de trei hectare, celălalt de 6.257 de metri pătraţi, dobândite prin moştenire şi cumpărare. Un alt teren deţinut în zonă, în Oradea, a fost vândut recent cu 140.000 de euro.
Blaga deţine o casă de 346 de metri pătraţi în Oradea, un apartament de 209 metri pătraţi în Bucureşti şi o casă moştenită de la părinţi, în judeţul Bihor. Preşedintele PDL are un autoturism BMW fabricat în 2001, dar are şi două datorii către persoane fizice, de 500.000 lei şi 600.000 lei, scandente în anul 2017.
Vasile Blaga este acţionar la două bănci şi are bani la alte şase astfel de instituţii. Politicianul are 110.650 acţiuni la Banca Transilvania şi 248 la Romexterra - cu valoare de 620 de lei. Liberal-democratul are peste 61.000 de lei în conturi la Bancpost. La Banca Reiffeisen are, împreună cu soţia sa, peste 12.000 de euro şi 44.000 de lei. De asemenea, Blaga are peste 80.000 de lei la Alpha Bank, peste 46.000 de lei la BRD, Transilvania şi Ţiriac. De asemenea, Vasile Blaga are 68.400 de lei în plasamente la ING.
Potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Judeţean Timiş înainte de alegerile din decembrie, Ilie Sârbu deţine un apartament de 175 metri pătraţi în Bucureşti, pe care l-a cumpărat în anul 2009, dar şi terenul de sub construcţie, de 104 metri pătraţ