Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că le-a mituit pe judecătoarele lui Dinel ca să-l elibereze din închisoare. Marian Staicu este acuzat şi de trafic de influenţă.
Potrivit comunicatului DNA, în cursul lunii februarie 2013, inculpatul Staicu Marian, a dat inculpatelor Dinu Viorica şi Costache Antonela Anemary, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală suma de 80.000 euro, care în schimb au lăsat să se creadă că au influenţă asupra colegilor lor judecători, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie de punere în libertate a inculpatului Nuţu (fost Staicu) Dinel, fratele cumpărătorului de influenţă din prezenta cauză.
„Darea celor 80.000 euro a fost făcută cu ajutorul inculpatei Răducan Ileana Alina, avocat în Baroul Dolj, şi a altei persoane, precum şi prin intermediul inculpatului Vasilescu Sorin, grefier”, se arată în document.
Miercuri, 27 martie 2013, procurorii au dispus reţinerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.