Pompierii din Focşani au desfăşurat, ieri, un exerciţiu de gestionare a unui incendiu izbucnit la SCSandora Prod SRL Focşani. Tema acestuia a fost „Stingerea incendiilor la obiective din industria uşoară” şi a inclus patru situaţii tactice.
În urma solicitării primite prin 112, la faţa locului s-au deplasat 5 autospeciale, respectiv 3 de lucru cu apă şi spumă, una pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În urma evaluării exerciţiului, s-a constat că atât echipele de intervenţie cât şi personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă au acţionat conform planurilor de intervenţie, fără a fi semnalate probleme deosebite. Astfel de exerciţii se desfăşoară periodic.
În cursul acestei săptămâni, toate subunităţile de pompieri din judeţ au desfăşurat exerciţii cu forţe şi mijloace în teren. Astfel, două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au participat la un exerciţiu similar la Mănăstirea Lepşa din comuna Tulnici, Secţia de Pompieri Adjud a executat un exerciţiu de stingere a unui incendiu în localitatea Orbeni, judeţul Bacău, iar Staţia de Pompieri Panciu a desfăşurat un exerciţiu la Primăria Moviliţa.
Pompierii din Focşani au desfăşurat, ieri, un exerciţiu de gestionare a unui incendiu izbucnit la SCSandora Prod SRL Focşani. Tema acestuia a fost „Stingerea incendiilor la obiective din industria uşoară” şi a inclus patru situaţii tactice.
În urma solicitării primite prin 112, la faţa locului s-au deplasat 5 autospeciale, respectiv 3 de lucru cu apă şi spumă, una pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În urma evaluării exerciţiului, s-a constat că atât echipele de intervenţie cât şi personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă au acţionat conform planurilor de intervenţie, fără a fi semnalate probleme deosebite. Astfel de exerciţii se desfăşoară per