Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii nu vor vota proiectul de buget de pe anul 2013

Publicat in Bistriteanul, joi 28 martie 2013 ·

Anunţul a fost făcut chiar de către senatorul liberal Dorin Dobra. Acesta a precizat că la şedinţa de astăzi grupul PNL din Consiliul Local nu vor vota pentru că investiţiile pe care vor să le facă pentru municipiu nu se regăsesc în propunerile făcute de conducerea Primăriei Bistriţa în ceea ce priveşte cheltuirea banilor municipiului.

Dobra a precizat că acest gest nu trebuie să fie un semnal de alarmă şi că nu sunt probleme între liberali şi social-democraţi. De asemenea, Dobra a mai explicat că modul în care conducerea Primăriei Bistriţa a hotărât să împartă banii nu este e placul liberalilor şi că tocmai din acest motiv nu vor susţine proiectul de buget.

"Am primit proiectul vineri seara şi l-am studiat sâmbătă şase ore şi duminică şase ore. Am peste 42 de amendamente la buget", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă consilierul local liberal Andrei Rusu.

Rusu a mai precizat că liberalii nu au fost consultaţi în niciun fel în ceea ce priveşte împărţirea banilor. Liberalul este supărat pe unele cheltuieli pe care municipalitatea vrea să le facă şi a dat ca exemplu cortul montat de Primăria Bistriţa în Piaţa Centrală.

"Acest buget nu reprezintă ceea ce ar trebui să facă un primar şi un Consiliu Local responsabil, nu este ceea ce se aşteaptă alegătorii", a mai precizat Andrei Rusu.

"Noi liberalii suntem pragmatici şi vizionari în acelaşi timp. Dacă vrem să contruim o casă nu începem cu acoperişul ci cu fundaţia. Am avut o listă lungă de proiecte pe care le-am depus la Primărie pentru a fi cuprinse în buget. Am propus canalizaţie pentru cabluri şi ni s-a spus că există prins un asemenea proiect pe capitolul de investiţii pe zona Centrului Vechi. Propunerea noastră e tot teritoriul municipiului Bistriţa. În momentul de faţă oraşul se extinde şi sunt multe străzi pe care nu există trotuare şi carosabil. Când vrem să le băgăm în păm

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°