Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litigiul dintre Rapid şi FC Botoşani se va finaliza săptămâna viitoare

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 28 martie 2013 ·

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a amânat din nou verdictul final în privinţa litigiului dintre grupările de Liga a II-a Rapid Suceava şi FC Botoşani. „Pronunţarea urmează să se dea săptămâna viitoare, pentru ca membrii Comisiei să aibă timp să studieze o serie de noi probe depuse de avocaţii noştri la dosar”, a declarat organizatorul de competiţii al Rapidului, Neculai Grosu. Totul a plecat de la sesizarea depusă de botoşăneni la Federaţia Română de Fotbal încă din luna noiembrie a anului trecut, prin care solicită omologarea partidei din tur cu scorul de 3-0, deşi în teren câştig de cauză au avut sucevenii, scor 2-1. Cei de la FC Botoşani reclamă că în partida respectivă pentru formaţia Rapid CFR Suceava au evoluat opt jucători care nu aveau convenţii civile înregistrate la FRF. Până acum, atât Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) cât şi Comisia de Recurs din cadrul FRF au judecat contestaţia în favoarea FC Botoşani, însă verdictul final în acest caz urmează să fie dat de Comisia de Disciplină a FRF, cel mai probabil miercurea viitoare. „Cred că regulamentul este acelaşi pentru toată lumea şi ar trebui respectat de fiecare membru afiliat. Am aflat că cei de la Suceava nu au fost în regulă în partidele din primele două etape cu Delta Tulcea şi FC Botoşani, aşa că am sesizat Federaţia în acest sens. La CNSL şi la Comisia de Recurs motivarea a fost în favoarea noastră, aşa că suntem optimişti în privinţa deznodământului final”, a precizat preşedintele botoşănenilor, Cornel Şfaiţer

Ambele formaţii sunt interesate la maxim de câştigarea acestui litigiu şi implicit a celor trei puncte, chiar dacă obiectivele lor sunt diametral opuse. FC Botoşani luptă la baionetă pentru promovarea în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc, în vreme ce Rapid Suceava trage din greu ca să evite retrogradarea în eşalonul al treilea.

Com

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 4 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 3 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 4 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum o ora
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°