Am participat, în amfiteatrul CNL de la Salon du Livre de la Paris, la masa rotundă intitulată Ecrire la Shoah, coordonată de Alexandra Laignel-Lavastine, filozof, istoric, specialistă în istoria contemporană a Europei de Est, și la care au participat Lucian Boia și Andrei Oișteanu. Discuțiile, întrebările din public au fost pe măsura importanței subiectului. Nevoia revizitării istoriei, evidența cifrelor și imparabilele probe adăpostite de arhive se cer puse în valoare. În mijlocul acestor discuții, un om ridică mîna timid și, avînd în vedere vîrsta sa înaintată, nu știm ce tip de întrebare ar putea adresa protagoniștilor. De fapt, nu este o întrebare, spune el într-o franceză impecabilă, ci o mărturie în memoria bunicului și mătușii sale, deportați și uciși cu un glonț în ceafă în drum spre Transnistria. O tăcere se lasă peste amfiteatru, dovadă, dacă mai era nevoie să reamintim, că în spatele tezelor, conceptelor și al dezbaterilor se ascund vieți omenești, vieți adevărate și risipite în modul cel mai tragic de capriciile Istoriei. Nu ezit, la sfîrșitul dezbaterii, să nu mă îndrept spre acest domn și să-l rog să-mi acorde cîteva minute pentru a discuta mai pe larg despre tragedia pe care o poartă în suflet. Ființa sa firavă se luminează dintr-odată și acceptă cu bucurie să stăm de vorbă. Ne așezăm în liniște la o masă. Sînt impresionat de calmul cu care doctorul Vesterman îmi povestește toate aceste întîmplări tragice. Fața lui luminoasă de-abia dacă lasă să se întrevadă o umbră de durere. Să fie oare aceasta semnul uitării sau al indiferenței? Nicidecum, căci ne îndreptăm cu nerăbdare împreună spre standul Editurii Denoël pentru a cumpăra cîte un exemplar din Le livre noir de la destruction des Juifs de Roumanie 1940-1944 de Matatias Carp. Mărturia dumneavoastră a impresionat auditoriul. Aș dori să facem cunoștință. Numele meu este Boris Vesterman. Remarcaț