Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile din Cipru se redeschid joi pentru şase ore. Ele vor fi închise din nou până marţi

Publicat in Romania Libera, joi 28 martie 2013 ·

UPDATE. Băncile din Cipru, închise de pe 16 martie, vor lucra cu publicul joi, timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni, după care vor opri din nou activitatea vineri, în ajunul Paştelui pe rit Catolic, dar şi luni, 1 aprilie, de ziua naţională a ţării, informează Mediafax.

Instituţiile de credit cipriote vor închise vineri, întrucât în SUA şi majoritatea statelor din Europa se sărbătoreşte Vinerea Mare, potrivit Bloomberg. De altfel, zilele de vineri şi de luni sunt declarată nebancare la nivelul zonei euro, întrucât sitemul Target2 de plăţi şi decontări va fi închis.

Luni se sărbătoreşte şi ziua naţională a Ciprului, care este liberă pentru sectorul bancar, potrivit unui plan pentru întreg anul, postat pe site-ul băncii centrale a ţării.

Programul de lucru joi este 12:00-18:00 (ora locală).

Băncile au încercat să se pregătească cât mai bine pentru reluarea activităţii, cu lichidităţi suficiente, dar şi cu forţe de securitate suplimentare la sucursale, pentru a face faţă unui număr mare de clienţi.

Deşi au luat în calcul un aflux mare de persoane care să încerce să-şi retragă bnii sau să protesteze din cauza pierderilor pentru deponenţi prevăzute în restructurarea sectorului bancar, situaţia era calmă la sucursalele băncilor cu numai câtva ore înainte de deschidere.

"În locul unei retrageri masive de bani din bănci, sunt jurnalişti care aleargă de la o sucursală la alta - iar vestea bună este că nu au găsit niciun semn de probleme", potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Eventuale retrageri masive au fost, probabil, descurajate şi de măsurile dure de control al capitalului impuse de stat.

_ _ _ _

După aproape două săptămâni de pauză, băncile din Cipru se redeschid joi, de la ora locală 12.00, informează b1.ro.

Guvernul a pregătit însă măsuri stricte, fără precedent în zona euro,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 33 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°