Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe goana după pacienti

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 28 martie 2013 ·

• viitorul contract cadru prevede că doctorii cu peste 2.200 de pacienti vor primi cu 30% mai multi bani • în aceste conditii, doctorii se vor înghesui ca să atragă cît mai multi oameni pe listele lor • pînă acum, cei care depăseau această limită erau penalizati • Pacientii vor deveni de la începutul săptămînii viitoare, mai exact de pe 1 aprilie, o marfă foarte pretioasă pentru medicii de familie. Practic, se va da startul unei adevărate goane după pacienti, scopul final al actiunii doctorilor fiind acela de a-si rotunji veniturile cabinetelor. Potrivit unei prevederi din normele metodologice de aplicare a contractului cadru pe 2013, medicii de familie care au pe liste mai bine de 2.200 de pacienti vor primi cu 30% mai multi bani, iar cei care au si un medic angajat, vor lua cu 50% mai mult, nefiind necesară deschiderea unei noi liste, ci mărirea celei existente. Acest lucru reprezintă o schimbare esentială comparativ cu ceea ce se întîmplă în acest moment, cînd doctorii chiar sînt penalizati dacă depăsesc numărul maxim de pacienti de 2.200. Conform unor reglementări legale de acum vreo doi ani, medicilor de familie li se recomanda să nu depăsească limita de 2.200 de pacienti, în caz contrar urmînd să li se taie din venituri pentru fiecare persoană în plus fată de acest prag. Scopul Ministerului pentru acea măsură a fost de a permite medicilor să aibă timp să se ocupe de fiecare bolnav în parte. La acea vreme erau doctori care aveau si 3-4.000 de pacienti pe liste si, desi nu aveau timp pentru ei, încasau sume foarte mari. În plus, se limita drastic posibilitatea de a mai veni un medic într-o anumită zonă, pentru simplul motiv că medicul respectiv nu ar mai fi avut de unde găsi pacienti. Iată că acum Ministerul vrea să revină la aceleasi metehne si să le dea voie medicilor să aibă cîti pacienti doresc. „Deocamdată nu este bătut în cuie acest lucru, dar stiu că sînt

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°