Aniversări sau comemorări? În martie 1991, la referendum, găgăuzii din Basarabia au votat în unanimitate pentru rămânerea în URSS – cu toate că, atunci când în Parlamentul de la Chișinău (eram în sală) s-a votat independența Moldovei, cei 12 deputați găgăuzi au spus „da”. Tot într-un martie (1918), deputații găgăuzi din Sfatul Țării s-au abținut la votul unirii cu România. În perioada interbelică, găgăuzii au votat constant cu Garda de Fier. Contradictoriu sau nu, comportamentul găgăuzilor are o singură constantă: trendul rusofon.
În actul semnat de Snegur în 1994 este menționată la loc de cinste prevederea potrivit căreia, în cazul în care Basarabia se va uni cu România, regiunea găgăuză rămâne autonomă și poate deveni subiect al dreptului internațional! Găgăuzii din Republica Moldova sunt, de toți, 127.000 și au origini neprecizate, fiind considerați fie bulgari turcizați și creștinați, fie selgiucizi, fie pecenegi, fie cumani (așa că românii devin – dacă acordăm credit opiniei unui istoric foarte vocal – înrudiți îndeaproape cu găgăuzii!). Autoritățile de la Comrat țin, în aceste zile, capul de afiș al evenimentelor politice din estul european pentru un motiv cu totul neașteptat: pe străzile „capitalei” găgăuze au apărut patrule de cazaci. Cum oaspeții călări n-au fost primiți cu unanim entuziasm, prezidiul Adunării Naționale Găgăuze s-a simțit dator să intervină oficial printr-un comunicat care declară oastea căzăcească „scut de apărare a statalității Moldovei împotriva aspirațiilor unioniste cu România”.
Și cum printre beneficiile autonomiei regionale se numără și dreptul la poliție proprie, cazacii au fost cvasi-asimilați, primind însărcinări de menținere a ordinii publice. La rândul lor, oaspeții, comandați de Ivan Mardari, deputat PD în Marea Adunare Găgăuză, au hotărât să acorde înalte grade militare căzăcești mai tuturor autorităților de la C
