Ce mai perdaf electoral şi-a tras irezistibila Elena Udrea, până în 23 martie, pentru câştigarea triumfală a şefiei PDL! Intrase cu elanul ei tineresc în bătălie, fiind, nici vorbă, impulsionată, consiliată, manevrată, întărită politiceşte de mentorul său dintotdeauna. Nu spunem care, persoană sacră, zeificată încă de poporul PDL. Astfel potenţată, Pleşcoianca a cutreierat patria de-a lungul şi de-a latul, a bătut filialele, jucând rolul vieţii sale, rolul politicianului de 40 de ani, dinamic, spălat la minte, straşnic ancorat în realitatea românească mişcătoare şi alunecoasă, mesager al unei „schimbări radicale în partid” etc. etc. Venea în faţa maselor PDL cu imaginea emulului preferat de părintele politic fondator. Era convinsă că amestecul acestuia (nu prea constituţional) în orientarea opţiunilor electorale o împinge irezistibil în fotoliul de preşedinte al partidului. Spunea în gura mare că va câştiga din primul tur. Ştim acum cum au dat bobii după numărarea voturilor, la convenţia de la Romexpo. Rezultatul a fost o cumplită dezamăgire pentru Elena Udrea şi moţionarii dânsei şi o lovitură dură pentru imaginea de zeu adorat, pe care şi-a dorit-o mereu, în rândurile patidului său de suflet, Traian Băsescu. O imagine rău şifonată după protestele din pieţe din iarna 2012/2013 şi după „Mitocane, lasă-ne!” şi „Ieşi afară, javră ordinară!”. E de presupus că preşedintele-jucător n-a încetat să creadă în steaua lui, în priceperea lui de combinagiu neîntrecut pe scena politică autohtonă, în dragostea pe care i-o poartă, dacă nu toţi românii, măcar căuzaşii lui din Partidul Democrat Liberal. Gesturi ireverenţioase şi mârâieli, ca ale lui Blaga şi Frunzăverde, se vor mai fi întâmplat, dar vaporeanul n-a crezut niciodată că în partid s-ar putea structura o moţiune care să-i dea câştig de cauză Buldogului, să voteze împotriva tătucului şi a pupilei sale. Pentru prima da