de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
29 martie 2013 00:07
10 vizualizari
A-A+ Orice poate fi de folos. După acest principiu se ghidează, ca şi în trecut, cea de–a treia ediţie a Bazarului cu Lucruri Gratis, ce se desfăşoară sâmbătă, 30 martie, de la ora 10, la Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu.
La fel ca la ediţiile din restul ţării, participanţii pot aduce produse pe care nu le mai folosesc, putându-şi alege la rândul lor, gratuit, orice lucru de care au nevoie. Organizat cu ajutorul voluntarilor, bazarul îşi propune, de fapt, o întâlnire periodică a comunităţii locale în care participanţii aduc şi oferă produse în stare de funcţionare, discuţii, prietenie, bunătăţi, servicii, bună dispoziţie, jocuri şi alte lucruri care pot fi împărtăşite într-o comunitate. "Evenimentul, după mai multe ediţii la Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, (mai nou) Sibiu şi Timişoara, începe să aibă din ce în ce mai mulţi simpatizanţi în toată ţara. Oricine doreşte să se implice în organizarea unui bazar poate să primeasca sprijin, sfaturi şi ajutor cu promovare de la cei care au deja experienţă", spun organizatorii. Dealtfel, ei consideră că, prin acest tip de acţiuni, oamenii învaţă să preţuiască lucrurile pentru utilitatea lor, nu pentru valoarea lor bănească sau de dragul de a le deţine. "Prelungim viaţa produselor pe care nu le mai folosim, dăruindu-le altora care au nevoie de ele. Contribuim la reducerea consumului de resurse naturale şi a poluării. Obţinem o parte din obiectele de care avem nevoie economisind banii pentru alte nevoi mai importante. Ne facem prieteni noi şi ne întărim legăturile cu comunitatea în care trăim. Învăţăm unii de la alţii abilităţi noi care ne vor creşte autonomia personală. Redescoperim puterea comunităţii, şi acele bucurii mărunte care ne fac mai fericiţi, şi pentru care nu